main logo
2817

Valeriu Ostalep, despre referendum: Nici nu voi lua buletinul de vot

Organizarea alegerilor prezidențiale și referendumului în aceeași zi este un truc „dișovâi”.

Valeriu Ostalep, despre referendum: Nici nu voi lua buletinul de vot

O asemenea părere a fost expusă de expertul în securitate și fostul ministru adjunct al Afacerilor Externe, Valeriu Ostalep, în cadrul emisiunii „Puterea a Patra”, transmite Știri.md.

„Eu nici nu voi lua buletinul de vot privind referendumul, dar la prezidențiale voi merge.

Eu am să votez cu alt candidat decât Maia Sandu, dar buletinul pentru referendum nu-l voi lua deoarece acesta este un truc la care nu am de gând să particip, niște jocuri primitive. E un truc „dișovâi”.

La noi referendumurile nu sunt utilizate onest, pentru a asculta părerea oamenilor. Este un truc de imobilizare”, a spus acesta.

Reamintim că, la 24 decembrie, președinta Maia Sandu a solicitat Parlamentului organizarea unui referendum la care cetățenii să se pronunțe privind aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Acesta ar putea avea loc concomitent cu scrutinul prezidențial din toamnă.

Ulterior, Parlamentul a aprobat modificările necesare la Codul electoral, care permit ca un referendum republican să fie organizat în aceeași zi cu alegerile parlamentare, prezidențiale sau locale generale.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării