main logo
887

Valerii Liţkai: Moldova nu recunoaște Transnistria, însă regiunii i-ar fi de-ajuns să fie recunoscută de Rusia

Transnistria nu va obţine recunoaşterea independenţei din partea Moldovei, dar, aflându-se într-o situaţie similară ca şi Abhazia şi Osetia de Sud, regiunii i-ar fi suficientă recunoaştere de către Federaţia Rusă, consideră fostul ministru de externe al autoproclamatei RMN, Valerii Liţkai.

Valerii Liţkai: Transnistria ar putea fi recunoscută de RusiaTransnistria ar putea fi recunoscută de Rusia.

Potrivit agenţiei Infotag citând declaraţiile lui pentru mass-media, el a spus că "înainte de recunoaşterea diplomatică urmează alte recunoaşteri obligatorii, iar Transnistria a avansat mult în această privinţă". 

Liţcai a calificat drept un document bine lucrat Rezoluţia privind statutul juridic internaţional al Transnistriei, care a fost întocmit la 21 noiembrie, la Moscova, de către reprezentanţii Camerei Federale a Avocaţilor din Rusia.

"Consider că baza a fost făcută şi pe această bază este posibilă desfăşurarea unei activităţi diplomatice pentru anul 2018. Acest document va fi citit nu numai la ONU, dar şi în alte părţi... Documentul este bunişor, el ne va susţine reputaţia", consideră el.

Liţkai consideră că principala sarcină a Transnistriei este munca asupra "recunoaşterii sale juridice".

"Trebuie să colaborăm cu Federaţia Rusă pe şirul de recunoaşteri. Ar trebui să fie un program de stat pe termen lung. Şi actualul guvern al Transnistriei va avea succes în această direcţie", consideră el.

Referindu-se la încheierea a patru acorduri privind problemele umanitare între Chişinău şi Tiraspol, fostul ministru a spus că "acum există un mediu diplomatic favorabil pentru negocieri în reglementarea transnistreană".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării