main logo
981

Usatîi: Pentru Dodon politicul e mai presus de sănătatea oamenilor

Președintele Igor Dodon dorește să câștige cu orice preț următoarele alegeri prezidențiale, de aceea se implică în activitatea Parlamentului și împiedică buna desfășurare a activității Guvernului în condițiile actuale de criză. O declarație în acest sens a fost făcută de primarul de Bălți, Renato Usatâi, în cadrul emisiunii „Ora Expertizei” de la Jurnal TV.

Usatîi: Pentru Dodon politicul e mai presus de sănătatea oamenilor

Usatîi este convins că dacă Igor Dodon nu se implica în activitatea Executivului, premierul Ion Chicu nu ar fi acceptat să fie organizate alegeri pe 15 martie, curent, la Hâncești, transmite Știri.md cu referire la Jurnal.md.

„A fost un scrutin la care au fost împărțite butelii de gaz, oamenii au fost aduși în mod organizat cu microbuzele la secțiile de vot. Unicul Dorin Chirtoacă a fost cel care a spus: „particip la alegeri, dar vă îndemn să stați acasă”. Dodon a demonstrat că politicul pentru el este mult mai important decât sănătatea oamenilor și, ca rezultat, azi raionul Hâncești este a doua zonă cu cele mai multe persoane infectate cu Covid 19”, a menționat Usatîi.

Primarul de Bălți a mai adăugat că este contactat de mulți cetățeni moldoveni aflați în diferite țări, care se plâng că sunt blocați și că nu au posibilitatea să se întoarcă acasă. Aceștia încearcă să ia legătura cu ambasadele și consulatele R. Moldova din țara gazdă, dar nimeni nu le răspunde la telefoane.

„Oamenii noștri sunt gata să achite biletele, au nevoie doar de o bună organizare. Din păcate autoritățile noastre demonstrează că au nevoie de diasporă doar la alegeri. Problema e că angajații de la misiunile diplomatice nu știu ce să le răspundă din moment ce Dodon le-a spus oamenilor „stați acolo unde stați” și că „virusul poate trece neobservat”. Dacă Dodon permitea Guvernului să acționeze în plină forță, am fi avut azi o situație mult mai bună”, a afirmat Usatîi.

Primarul de Bălți a mai spus printre altele că a reușit să organizeze o cursă charter. Aceasta urmează să transporte azi la Chișinău 220 de cetățeni ai R. Moldova, care au stat blocați timp de mai multe zile pe teritoriul Franței.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării