505
1
Usatîi: Detectivi britanici se vor ocupa de investigarea fraudei bancare
505
1

Liderul Partidului Politic Partidul Nostru, Renato Usatîi, spune că recent a mers într-o vizită la Londra unde s-a întâlnit cu câțiva detectivi care se vor ocupa de investigarea fraudei bancare.

Politicianul spune că din primele contacte detectivii britanici i-au dat asigurări că banii vor fi recuperați, transmite Știri.md cu referire la IPN.

„Am anunțat că după ce am publicat raportul Kroll II voi colabora cu câțiva detectivi din Marea Britanie. Pentru mine este o investigație foarte scumpă, este vorba despre suma de aproape un milion de euro”, a menționat Renato Usatîi în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la postul Jurnal TV. Politicianul spune că a discutat despre un contract oficial cu două agenții de detectivi care urmează să colaboreze inclusiv cu reprezentanții statelor unde se presupune că ar fi ajuns sume de bani din frauda bancară.

Totodată, Renato Usatîi a evitat să spună dacă își va înainta candidatura la alegerile prezidențiale care urmează să aibă loc anul curent. Liderul PPPN susține că urmează să consulte populația pentru a vedea de ce susținere se bucură pentru a lua o asemenea decizie.

Totuși, politicianul se arată încrezător că la ora actuală are atâția susținători în Republica Moldova astfel încât președintele Igor Dodon nu are șanse de a câștiga un nou mandat. „Cum poți să pretinzi la funcția de candidat, dacă n-ai o susținere masivă a populației? Eu acum mă pornesc prin țară. (...) Chiar dacă nu particip, susținătorii mei de astăzi, în procente, deja sunt suficienți ca Igor Dodon să nu mai fie președinte”, a afirmat Usatîi.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter