Unirea cu România: Iurie Ciocan explică procesul și beneficiile acesteia

În cadrul unui interviu, Iurie Ciocan a explicat că statul român are structura administrativă, la nivel central și local, bine formată, stabilită în legi și Constituție, iar la fel este și în R. Moldova. Totuși, fostul șef al CEC menționează că lucrurile nu pot fi rezolvate peste noapte, transmite Știri.md.

„Este un exercițiu foarte complex. Statul român are structura administrativă, la nivel central și local, bine structurată, stabilită în legi și Constituție. La fel este și în R. Moldova. De aceea, eu zic că „romanticii” care vorbeau foarte mult despre Unirea cu România, dar care nu au vorbit în termeni practici despre acest proces, însă propuneau votarea în Parlament pentru Unirea R. Moldova cu România. Este o eroare pentru că ei ofereau unui om credul o speranță că lucrurile pot fi rezolvate peste noapte. Nu este așa. Lucrurile pot fi dezvoltate în timp, iar acest proces poate dura chiar zeci de ani. Un exemplu este unirea Germaniei, care a durat peste 20 de ani”, spune Iurie Ciocan.

Totuși, Iurie Ciocan se întreabă de ce un elev din Ungheni și unul din Iași trebuie să aibă un Curriculum de studiu diferit, dacă ei studiază în limba română, aceeași literatură și aceleași materii.

„De fiecare dată mă întreb de ce un elev din Ungheni are un program de studiu, iar un elev din Iași are alt program. Ce, există două limbi române ori două literaturi, două matematici? Nu, nu trebuie să existe diferențe între Curriculumul de studiu. Armonizarea legislației R. Moldova cu cea a României, care o are perfect adaptată Uniunii Europene, ne-ar ajuta foarte mult să integrăm piețele noastre, societatea, iar într-un moment această unire va fi făcută”, a conchis Iurie Ciocan.

Parte a României, Basarabia a fost ocupată de Uniunea Sovietică în 1940 (cu acordul Germaniei), mulțumită protocolului secret al Pactului Hitler-Stalin din 1939. La 2 august 1940, Guvernul sovietic a proclamat Republica Sovietică Socialistă Moldovenească, având capitala la Chișinău, prin contopirea a două treimi din Basarabia cu aproximativ jumătate din RSSA Moldovenească. Nordul Bucovinei, Bugeacul și cealaltă jumătate din RSSA Moldovenească au revenit RSS Ucrainene. La crearea RSS Moldovenești, frontiera a fost trasată în jurul zonei în care populația română, de acum încolo „moldovenească”, reprezenta atunci peste 75% din localnici. Basarabia a fost astfel divizată, noua republică fiind lipsită de peste 11.000 km2, de accesul la Dunăre și la Marea Neagră, de patru porturi (Reni, Ismail, Chilia și Cetatea Albă), potențialul propriu economic și integritatea sa istorică fiind astfel periclitate „din naștere”.

În iunie 1941, trupele germane și române au atacat Uniunea Sovietică și au ocupat RSS Moldovenească și RSS Ucraineană. România a eliberat Basarabia și Bucovina de Nord, și a luat sub administrare Podolia, teritoriu ucrainean dintre Nistru și Bug, atunci numit Transnistria, unde armata română s-a dedat la crime împotriva civililor evrei și uneori ucraineni, oficial ca „răzbunare” pentru faptul că toți ar fi susținut unanim regimul sovietic. Această situație a rămas în vigoare până în martie-august 1944, când trupele sovietice au reocupat Transnistria și Basarabia de Nord, apoi Basarabia de Sud, iar diviziunile administrative sovietice și denumirile rusești ale teritoriilor au reintrat în vigoare. Tratatul de la Paris din 1946 a returnat oficial Basarabia, Bucovina de Nord și Transnistria către URSS.

În timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Basarabia și Transnistria au suferit distrugeri și deportări de populație, sovieticii deportându-i întâi (1940-1941) pe moldovenii băștinași care lucraseră pentru statul român (funcționari, juriști, profesori), pe popi și pe refugiații care fugiseră de stăpânirea sovietică, românii și germanii deportându-i apoi (1941-1944) pe evrei și pe toți cetățenii bănuiți că ar susține sistemul sovietic. Deportările spre Kazahstan și Siberia au fost reluate între 1945 și 1954.

După moartea lui Stalin și mai ales după cel de-al XX-lea Congres al P.C.U.S., deportările și teroarea au încetat, iar procesul de sovietizare a continuat îndeosebi prin repartizarea băștinașilor moldoveni departe de republică, și prin înlocuirea lor cu lucrători veniți din restul URSS, majoritatea ruși și ucraineni. Cu condiția de a o denumi „moldovenească” și de a o scrie în litere chirilice, băștinașii au putut din nou să-și dezvolte, în anumite limite, cultura și limba, chiar dacă toponimele au fost rusificate, iar limba de comunicare interetnică era desigur cea rusă.

Odată cu inaugurarea de către Mihail Gorbaciov a politicii de străvezime și de restructurare, cultura și limba republicilor sovietice au putut să se afirme cu mult mai mare libertate față de limba și cultura rusă. În acest climat mai destins, revendicările politice s-au manifestat și în RSS Moldovenească în 1989.

Astfel, în anul 1989 s-a format Frontul Popular Moldovenesc, o asociație de grupări politice și culturale care a culminat în 1990 prin recunoașterea sa oficială și participarea la alegeri. Marile demonstrații ale etnicilor vorbitori ai limbii daco-romane au determinat înlocuirea șefului Partidului Comunist Moldovenesc și trecerea de la definiția limbii ca „moldovenească” (în litere chirilice) la desemnarea limbii ca „română” (în litere latine) și ca limbă oficială și de comunicare interetnică.

Opoziția față de influența crescândă a etnicilor români a crescut și ea, mai ales în Transnistria, unde în 1988 a fost creată Mișcarea Yedinstvo-Unitatea de către majoritatea slavă, și în sud, unde a apărut mișcarea Gagauz Halkî (poporul găgăuz), format în noiembrie 1989, pentru a-i reprezenta pe găgăuzi, o minoritate de limbă turcică.

Citește și: Cine sunt găgăuzii, de ce iubesc Rusia și cum a apărut UTA Găgăuzia

Primele alegeri democratice pentru Sovietul Suprem al RSS Moldovenească au avut loc la 25 februarie 1990. Frontul Popular a câștigat majoritatea voturilor. După alegeri, Mircea Snegur, un fost comunist, a fost ales președinte al Sovietului Suprem; în septembrie el a devenit președinte al republicii. Guvernul reformist, care a preluat puterea în mai 1990, a făcut multe schimbări care nu au fost pe placul minorităților, incluzând și schimbarea numelui republicii în iunie, din Republica Sovietică Socialistă Moldovenească în Republica Sovietică Socialistă Moldova, și declararea suveranității în aceeași lună.