main logo
1993

Unde va avea loc cel mai mare eveniment internațional găzduit de Moldova

Reuniunea Comunității Politice Europene de la 1 iunie va fi cel mai mare eveniment internațional găzduit de Republica Moldova în cei aproape 32 de ani de independență.

Unde va avea loc cel mai mare eveniment internațional găzduit de Moldova

Evenimentul nu va avea loc la Chișinău, ci la „Castel Mimi”, o vinărie privată la aproximativ 35 de kilometri de capitală, transmite Știri.md cu referire la europalibera.org.

Locația evenimentului, la care sunt așteptați șefi de stat și de guvern din 44 de țări, dar și liderii Uniunii Europene a fost confirmată Europei Libere de surse de la UE.

Autoritățile de la Chișinău nu au anunțat public unde va avea loc reuniunea, dar surse oficiale moldovenești cu care a discutat Europa Liberă au spus că la „Castel Mimi”, sugerând că în discuție s-ar fi aflat, la un moment dat, și o altă „locație B”.

Laura Iordatii, responsabilă de relații publice la „Castel Mimi”, a spus Europei Libere că informațiile despre pregătirile pentru evenimentul din 1 iunie sunt, deocamdată, confidențiale.

Autoritățile moldovene au secretizat temporar mai multe informații cu privire la organizare și buget, așa încât nu sunt cunoscute criteriile după care a fost aleasă această vinărie.

Amplasată în satul Bulboaca din raionul Anenii Noi, vinăria aparține SRL „Castel Mimi”, firmă deținută sută la sută de juristul și omul de afaceri Iurie Trofim. Originar din Bulboaca, el spune că vinăria este o „afacere de familie”.

Secretizarea informațiilor legate de organizare și buget

La 19 ianuarie, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a împuternicit Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene să încheie „prin proceduri de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare” contracte de achiziție a bunurilor și serviciilor necesare desfășurării celei de-a doua reuniuni a Comunității Politice Europene.

CSE a explicat această derogare de la lege prin nevoia de a asigura confidențialitatea informației în contextul „războiului din țara vecină și al riscurilor la adresa securității naționale generate de acesta”.

În decizia CSE se mai spune că datele despre cheltuielile și contractele legate de găzduirea reuniunii vor fi făcute publice abia după eveniment, „în scopul asigurării corectitudinii evidenței și analizei statistice privind achizițiile publice”.

Bulboaca, centrul Europei pentru o zi

Surse anonime apropiate organizatorilor au spus Europei Libere că este planificată reconstrucția drumului de la Aeroportul Internațional Chișinău spre Bulboaca și a liniilor electrice care duc din Capitală spre localitatea-gazdă.

La evenimentul de la „Castel Mimi”, care va avea loc în condiții de securitate sporită, ar fi așteptată participarea a peste 2.000 de persoane, inclusiv numeroși jurnaliști.

Construit la sfârșitul secolului XIX, la ordinul guvernatorului Basarabiei, Constantin Mimi, și reconstruit în 2011-2016, „Castel Mimi” este considerat monument de arhitectură și obiectiv turistic.

Pe site-ul său se poate citi că în clădire sunt amplasate și un muzeu, galerii de artă cu lucrări ale unor tineri artiști, o sală de conferință. Complexul mai are SPA, restaurant cu mai multe săli de petrecere, de până la 120 de persoane fiecare, inclusiv o Sală a Boierilor, dar și câteva baruri și săli de degustare a vinurilor.

Meniul oferit de „Castel Mimi” la restaurant include „preparate excepționale inspirate din gastronomia tradițională moldovenească cu influențe fine ale bucătăriei franceze din regiunea Provence”.

Ce este Comunitatea Politică Europeană

Concepută ca un forum pentru toate țările europene, indiferent dacă sunt în UE sau nu, Comunitatea Politică Europeană a fost lansată în luna mai 2022 și este o inițiativă a președintelui francez, Emmanuel Macron.

Președinta moldoveană Maia Sandu a salutat propunerea, iar la primul summit al comunității, care a avut loc la Praga, pe 6 octombrie 2022, s-a anunțat că summitul următor va fi organizat în R. Moldova.

Editorul Europei Libere pentru afaceri europene, Rikard Jozwiak, spune că acest forum este un loc unde toți liderii țărilor membre, și ai celor din UE, și ai celor din afară, se întâlnesc pe picior egal.

Decizia de a organiza al doilea summit al comunității în R. Moldova este plină de simbolism, o dovadă a intențiilor bune și sincere față de țara deja candidată la aderare, o recunoaștere a ambițiilor acesteia, dar nu va aduce soluții imediate pentru problemele cu care se confruntă, mai spune Jozwiak.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării