main logo
6633

Un post TV și unul radio, sistate temporar. Care este motivul

Consiliul pentru promovarea proiectelor investiționale de importanță națională a decis sistarea temporară a valabilității actelor permisive, ca și măsură preventivă, ale companiei SRL „Media Content Distribution” (CANAL 5, MAESTRO FM).

Un post TV și unul radio, sistate temporar. Care este motivulImagine simbol

Decizia a fost luată în cadrul ședinței care a avut loc la 20 martie, în urma constatării unor bănuieli rezonabile privind implicarea beneficiarilor efectivi ai companiei în activități care afectează securitatea statului, transmite Știri.md.

În același timp, nu au fost identificate limitări sau riscuri pentru a oferi aprobarea prealabilă a investițiilor de importanță pentru securitatea statului pentru următoarele companii din domeniul audiovizualului: SRL „Bright Communications”(R LIVE TV), SRL „Radio Plai”, AO „PRO-MINGIR” (RADIO PRO-MINGIR), SRL „REFORMA ART” (JURNAL TV), AO Centrul de promovare a sănătății și educației pentru sănătate „SĂNĂTATEA” (JURNAL FM), SRL „VOCEA MEDIA” (VOCEA BASARABIEI TV, VOCEA BASARABIEI FM) și SRL „NOROC MEDIA” (NOROC TV, RADIO NOROC).

Până în data de 12 martie, Agenția de Investiții a recepționat 40 dosare pentru a oferi aprobarea prealabilă a investițiilor de importanță pentru securitatea statului și care au fost puse la dispoziția membrilor Consiliului pentru analiză și expunere. Pentru alte 4 companii a fost constată retragerea licenței de emisie în baza cererii.

Luând în considerare volumul de dosare spre analiză, complexitatea acestora și termenul legal de răspuns al Consiliului, membrii Consiliului s-au expus pe marginea a 8 dosare, restul urmând a fi examinate la următoarele ședințe ale Consiliului.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării