point Logo
main logo
main logo
1416

Un lider al Corpul Voluntar Rus, intervievat la Chișinău: Galbur cere explicații

Președintele Partidul Național Moldovenesc, Dragoș Galbur, solicită explicații publice din partea instituțiilor de la Chișinău, după ce jurnalistul rus Iurii Dudi a realizat filmări în Capitală, în care apare Denis Kapustin, comandant al așa-numitului „Corpul Voluntar Rus” (RDK).

Un lider al Corpul Voluntar Rus, intervievat la Chișinău: Galbur cere explicațiiColaj: Știri.md

Potrivit lui Galbur, filmările ar fi avut loc în incinta centrului Mediacor, din cadrul Universitatea de Stat din Moldova, iar prezența lui Kapustin, asociat cu așa-numitul „Corpul Voluntar Rus”, ridică semne de întrebare privind modul în care a fost permis accesul într-o instituție publică, transmite Știri.md.

„Este un caz care nu poate fi trecut cu vederea. Prezența unei asemenea persoane într-o instituție publică de învățământ din Republica Moldova este o problemă în sine”, a declarat liderul Partidului Național Moldovenesc.

Acesta susține că instituțiile publice au responsabilitatea de a proteja spațiul educațional și imaginea lor, mai ales în contextul colaborărilor cu parteneri externi.

Galbur a cerut clarificări privind modul în care au fost autorizate filmările, cine a permis accesul persoanei respective și dacă autoritățile competente au fost informate în prealabil.

„Republica Moldova nu poate deveni un teritoriu de imagine pentru persoane indezirabile în Uniunea Europeană”, a afirmat politicianul.

Deocamdată, reprezentanții Mediacor și ai Universitatea de Stat din Moldova nu au venit cu o reacție.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici