main logo
2237

Un jurnalist a decis să petreacă o zi cu protestatarii de la MAI

Ideea de a merge în corturile oamenilor care protestează împotriva omuleților verzi și federalizarea țării a venit atunci când subiectul a creat o dezbatere în redacție: Trebuie sau nu să ne fie milă de acești oameni pentru că sunt chinuiți și pot fi înțeleși etc.

Un jurnalist a decis să petreacă o zi cu protestatarii de la MAIFoto: altfel.md

Le-am spus colegilor, că voi pleca pe o zi să fiu alături de oamenii din fața Ministerului Afacerilor Interne în postura de protestatar. Zis și făcut, transmite Știri.md cu referire la altfel.md.

Mi-am luat cu mine cinci lucruri: telefonul, o sticlă cu apă, o carte pe care de mult vreau să o citesc, un pix și un carnet.

Aventurile lui Tudor / Sursa:Igor Rotari

M-am pornit cu ideea clară că nu o să-i filmez și nu o să mănânc sau beau apă de la ei (pentru că îmi provoacă dubii proveniența banilor pentru acest bunuri). 

În același timp nu mi-am pus un deadline când ar trebui să mă întorc la redacție (mi-am zis că o să stau cât pot) și că o să încerc să ascult cât mai mulți oameni posibil și că voi scrie despre tot ce am văzut/auzit. 

Am decis să merg la Ministerul Afacerilor Interne pentru că oamenii de acolo îmi păreau mai puțin agresivi decât cei de la Guvern, plus că, de fiecare când mergeam acasă îi vedeam în fața instituții. (îmi erau deja cumva familiari)

Dimineața, pe la 10 am ajuns în fața la MAI, mi-am găsit două bucăți de polistiren și m-am așezat la umbra unui copac. 

Lângă mine era un grup de oameni (apoi am aflat că sunt veniți din Ungheni) care se certau, din cauza că nu puteau ajunge la o înțelegere în privința modului în care vor ajunge acasă: unii țineau una și bună că își doresc un alt maxi-taxi, alții - că se vor întoarce tot așa cum au venit. 

Spiritele s-au liniștit atunci când un domn a zis: „ne întoarcem așa cum am venit!”, la care mai multe doamne: „o, iată acesta este un bărbat! Cum zice un bărbat, așa și facem!”, iar conflictul a dispărut imediat!

„Să ne mutăm mai încolo cu cortul”, la care o doamnă întreabă: „de ce?” - „Pentru că așa trebuie”. Și în liniște, un grup de oameni și-au mutat corturile și plăcile de polistiren în altă parte a clădirii. 

În acest moment am înțeles că aici se află mai multe grupuri de oameni aduse din diferite orașe, iar fiecare are câte un lider. Ipoteza a fost întărită atunci când cineva s-a apropiat de butelia de apă de 6 litri și a început un dialog: -Se poate oleacă de apă? -Dar tu ești de la Ungheni? -Da. - Atunci bea.

În general oamenii foloseau des cuvintele „ai noștri” și „ai lor”, ceea ce confirmă faptul că oamenii sunt din diferite părți, iar fiecare grup are sticle de apă, corturi și bucățile proprii de polistiren.

Ascultând lumea / Sursa:Igor Rotari

Activitățile oamenilor

Oamenii care stau toată ziua pe lângă corturi nu au o gamă mare de activități. O mare parte din ei dormeau, cei mai tineri jucau cărți, unii vorbeau între ei. Era foarte dificil să te încadrezi în vreun grup, deoarece ei se cunoșteau între ei și duceau discuțiile despre ceva personal. Ei vorbeau despre cine a mai murit din sat, cine a mai plecat, cine s-a însurat. Mai numărau zilele de când stau acolo, și își exprimau speranța să vină și mâine, chiar dacă pornirea este la șase dimineața.

Un domn de lângă mine avea trei bilete de la Loteria Moldovei, care costau câte 30 de lei. A început să răzuiască numerele cu un cuțit, destul de mărișor, care ar putea fi considerată armă rece (dar despre asta mai în colo). 

O făcea destul de încet, de parcă dorea să întindă timpul cât mai mult sau să-și prelungească plăcerea. După ce le-a răzuit pe toate trei, a zis că are probleme cu vederea și a rugat pe cineva să vadă dacă a câștigat ceva, imediat s-au adunat vreo 6-7 persoane în jurul său să-i numere banii. 

Ai câștigat 90 de lei, îi zice un domn care i-a analizat fișele de câteva ori, dar dacă nu ai încredere, poți să mai verifici. - Și acum unde trebuie să-ți iei banii?, întreabă o doamnă mirată -La orice chioșc, că eu de aici, de aproape le-am cumpărat. Răspunde câștigătorul -Și câți bani ai cheltuit? -Tot 90 de lei. -Eu cred că tu trebuie să-ți mai iei. 

Dacă n-ai pierdut nimic, înseamnă că la tine mâna e norocoasă, dacă o să mai joci, o să mai câștigi. I-a oferit un sfat prețios aceeași doamnă. Un tânăr intră în discuție: -Dacă vrei să câștigi mai mult, ap trebuie să iei de la bemol de pe naberejenaya. -Ei, nu mai spune... -Serios, eu într-o zi am luat un bilet și am câștigat 200 de lei, apoi încă unu și era tot 200, și încă unul și era 100, și încă unul și era 50, și am zis să mă opresc. -Ei, asta din întâmplare, că nu le mai pun ei special într-un loc.

Apropo, iată și un așa lifehack de la un protestatar. Te pornești de acasă în pantofi, dar îți iei și niște sandale. Pentru ce? pentru a mânca răsărită, dintr-un pantof iei, în altul pui.

Lifehack / Sursa:Tudor Arnăut

Mirosurile...

M-am uitat la ceas și era deja o oră de când stăteam alături de manifestanți, teoria căldurii era una greșită, pentru că de fapt oamenii stăteau mereu la umbră, iar cu vântul care adia, era destul de bine la aer liber. Însă am depistat o altă problemă, mirosul insuportabil creat în fața ministerului, miros de transpirație în combinație cu usturoi. Pentru mine era o combinație tare neplăcută. 

Credeam că o să mă obișnuiesc cu acest miros, pe dracu'. L-am simțit pe toată perioada, mai mult, oamenii care stăteau acolo mâncau în continuu: cârnaț, brânză, pateu, înghețată, plăcinte. 

Vă imaginați deja cum mirosea? Dacă da, atunci condoleanțe. De câteva ori îmi venea să las baltă totul și să merg la redacție, mă tot convingeam să rămân mai mult.

După două ore și jumătate, mi s-a „trezit pofta” de a merge la WC. Le-am găsit, este vorba despre așa-zisele toalete ecologice, erau chiar într-un colț al instituției. M-am filmat așa ca să nu mă vadă cineva:

Public shaming

Foarte des, dar foarte des, trecătorii de pe bd. Ștefan cel Mare îi iau la rost: „Pe cine păziți aici? Pe Plahotniuc?”, „nu aveți de lucru acasă? niște putori”, „Rușine să stați aici”. De regulă, oamenii stăteau cu capul în jos și nu prea le răspundeau. Însă un trecător care le-a strigat: „animale, sunteți niște animale”, a stârnit o furie între cei din fața MAI, vreo 2-3 mai curajoși i-au răspuns: „singur ești o animală, mergi înainte și taci”.

Un domn îmbrăcat în costum militar, cu medalii, a început să-i filmeze pe fiecare. Oamenii au rămas indignați și de data aceasta, îi strigau din urmă: „clown, dar nu veteran. Ce filmezi tu? N-ai ce face?”

Nu prea are vreun efect acest public shaming, nu am văzut vreo persoană care-i să se ridice și să plece acasă după ce cineva îi strigă că e rușine ce face. Mai mult, aceștia, de regulă nici nu vorbesc despre trecătorul care i-a insultat, își duc discuțiile mai departe despre rutina lor.

„Armele” protestatarilor

Eu nu sunt sigur dacă poliția verifică acești protestatari, dar aflându-mă acolo nu pot să spun că m-am simțit în siguranță. Aproape fiecare grupușor are cel puțin câte un cuțit pentru a deschide diferite conserve, tăia pâine, răzui lozurile de loterie etc.

Cuțit / Sursa:altfel

Mai mult, un tânăr avea la el un Electro-shocker, cu care îi speria pe restul. La un moment, un trecător a început să-i fotografieze. Acesta și-a aprins electro-shockerul și a s-a îndreptat spre el. Tu „De ce fotografiezi? Unde ți-e legitimația de jurnalist?” După care au plecat amândoi după colț. Nu știu cu ce s-a încheiat conflictul, niciunul nu a revenit.

Electro-shocker / Sursa:Tudor Arnăut

Conflicte

Deși aparent toți sunt uniți de o cauză comună și serioasă: să apere clădirile de omuleții verzi și să oprească federalizarea țării, apar destul de des conflicte între manifestanți. Se ceartă pentru o placă mai întreagă de polistiren, pentru loc la umbră, pentru corturi. Dar cel mai mult pentru apă și mâncare

Dacă dorești să bei apă, trebuie să-ți iei de la grupușorul tău (fiecare grup are sticlele lor de apă). Lumea era indignată din cauza că în acea zi nu le-a fost servit micul dejun, spuneau că e prima dată și sperau că prânzul va fi unul mai consistent.

Prânz

Timpul prânzului / Sursa:Arnăut Tudor

La ora 12:30, au sosit și sacoșele cu mâncare: sandwișuri care nu păreau proaspete și caserole cu cartofi copți cu cârnăcior și un castravete murat. Mașinile cu mâncare erau parcate pe strada Armenească de unde veneau pungile. Oamenii se grupau, iar liderii lor le distribuiau. Și aici începea marea ciorovăială: unii luau doar cârnăciorul, aruncau cartofii și încercau să ia o altă caserolă, să mănânce doi cârnăciori, de exemplu. Lucru interzis de lideri care îi certau și strigau la ei. Le ziceau că doar după ce mănâncă tot pot să-și ma ia ceva, dacă rămâne.

Prânzul / Sursa:Tudor Arnăut

Eu nu am vrut să iau mâncare, mă gândeam că poate m-or servi. Nicio propunere. Oricum, slabe șanse pentru că nu făceam parte din niciun grup. În plus, porțiile era numărate și distribuite doar membrilor de grup. 3 ore am stat lângă ei. Mi-am schimbat de mai multe ori locul. Nimeni nu m-a întrebat ce fac, de unde vin și pentru ce stau acolo.

Am fost analizat îndelung doar de însuși Mihai Balan, veteranul agresiv. M-a privit cu suspiciune, dar a mers mai departe. Probabil era doar în trecere. În rest, parcă nici nu existam.

După masă, oamenii au revenit la discuțiile de dimineață și „protestul a continuat” cu aceleași teme de discuție: cine a mai murit în sat, cine o plecat, ce mai face unul, altul. Mi-am dat seama că cele mai importante acțiuni de protest s-au încheiat și nu mai avea niciun rost să stau. Plus că, toată atmosfera era una deloc plăcută și am plecat. La fel ca și venirea mea, a trecut neobservată

Concluzia

Experiența mea mi-a schimbat puțin viziunile asupra oamenilor care stăteau zilele întregi în corturi:

*Credeam că în corturi stau doar oamenii săraci, care au nevoie de acești 500 de lei pentru a supraviețui. Greșit, printre protestatari sunt și multe persoane care arătau destul de bine, cu ceasuri fitness, cu brățări de aur pe mână, cu ghete de firmă, cu haine de la diferite branduri internaționale. După experiment mi-am dat seama că sunt multe persoane care au venit pentru bani ușori, deși duc un mod de trai destul de decent. La fel și mulți tineri care ușor și-ar găsi de lucru în orice localitate, ei au preferat să vină în centru să stea în corturi. De altfel, unde mai primești 500 de lei pentru că stai toată ziua și nu faci nimic. Dream job, nu-i așa?

*Noi în redacție destul de des vorbeam despre cum rezistă acești oameni, afară avem cod galben de căldură, iar oamenii stau o zi întreagă în soare. De fapt, a fost mai bine decât în oficiu (aparatul de aer condiționat e stricat), pentru că oamenii stau în umbră, iar din când în când mai adie și vântul.

*Este destul de greu să interacționezi cu oamenii, pentru că ei se cunosc bine unul pe altul. Deși sunt din mai multe localități, oamenii formează grupușoare, joacă în cărți, mănâncă semințe. Cum s-ar spune: ucid timpul. E foarte dificil să te apropii de ei, sunt liste și foarte bine organizați.

*Mirosul e îngrozitor. Din start când mi-am găsit loc, am simțit un miros ascuțit de transpirație combinat cu usturoi, am zis că o să mă deprind. Pe naiba, acest miros mi-a creat probleme pentru tot timpul. Chiar puțea.

Am rezistat trei ore să stau alături de oamenii care apără țara de omuleții verzi și federalizarea țării.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării