main logo
505

Un fost deputat va candida pentru funcția de primar al Chișinăului

Fostul deputat liberal, Valeriu Munteanu, intenționează să se înscrie în cursa electorală pentru fotoliul de primar al Chișinăului.

Un fost deputat va candida pentru funcția de primar al ChișinăuluiFoto: diez.md

Acesta va fi candidatul noului partid „Uniunea Salvați Basarabia”, care a fost creat chiar de el, transmite Știri.md cu referire la tv8.md.

„Astăzi la guvernare se află Blocul ACUM, dar la putere se află PSRM, condus de Igor Dodon, păpușa Kremlinului, care a întins asupra Basarabiei o plasă de dominare rusească strategică, politică și identitară.

În aceste condiții de reocupare rusească a Republicii Moldova, USB, care reprezintă „generația 7 aprilie” a decis să intre în luptă, să reînceapă bătălia pentru identitatea românească, singura care poate garanta locul pe care-l merităm în spațiul european, euroatlantic și românesc.

USB a decis să înceapă lupta prin cucerirea principalei redute identitare și naționale din Republica Moldova – capitala Chișinău. 

Astfel, Biroul Politic al USB, mandatat de Consiliul Republican al partidului, a decis desemnarea domnului Valeriu Munteanu pentru alegerile la funcția de primar al capitalei”, a scris Munteanu pe Facebook.

Munteanu mai spune că alegerile locale din Chișinău trebuie să fie geopolitice, pentru că fondurile și finanțările care ar putea fi atrase pentru dezvoltarea capitalei pot veni numai din România și Uniunea Europeană.

„ PSRM și ACUM s-au înțeles să nu vorbească de geopolitica, ci numai de floricele și borduri în campania pentru funcția de primar. Metropola colonială rusă știe numai să ia, nu să dea. 

Nimic nu au dat rușii pentru Chișinău și Basarabia. Cum să vorbești atunci numai despre floricele și borduri? Cu ce bani? Asta este o dovada a lipsei de respect pentru electorat, pe care PSRM-ACUM îl considera infantile”, a învinuit politicianul.

Amintim că Valeriu Munteanu a mai candidat la funcția de primar al Chișinăului, la alegerile repetate din mai 2018. Atunci, acesta a acumulat 3,61% din voturile chișinăuienilor.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării