Un deputat rus amenință Moldova cu războiul, după condamnarea bașcanului
Deputatul Dumei de Stat a Rusiei, Konstantin Zatulin, a declarat că decizia de condamnare a Evgheniei Guțul reprezintă o manifestare a „represiunii în Republica Moldova”. Zatulin susține că soluția ar putea fi schimbată prin înaintarea forțelor armate ruse la frontiera dintre Ucraina și Moldova.
Foto: Ria Novosti„Această sentință este, în sine, scandaloasă. Șapte ani de colonie pentru conducătoarea oficială a autonomiei găgăuze din cadrul Moldovei”, a spus Zatulin, transmite Știri.md cu referire la deschide.md.
Potrivit lui Zatulin, în R. Moldova, simpatiile față de Rusia sunt „imediat declarate drept o crimă”.
„Cred că cea mai radicală soluție la problema actuală este o avansare rapidă a armatei ruse în direcția graniței Ucrainei cu Transnistria și R. Moldova”, susține deputatul rus.
În opinia lui Zatulin, într-un astfel de scenariu „situația s-ar schimba drastic”, iar autoritățile moldovenești ar renunța imediat la astfel de condamnări.
Bașcana Evghenia Guțul a fost condamnată astăzi, 5 august, la 7 ani de închisoare pentru complicitate la finanțarea ilegală a fostului Partid „Șor” și acceptarea finanțării ilegale a formațiunii în valoare de aproximativ 42,5 milioane de lei. În același dosar figurează și secretarul oficiului central al fostului Partid „Șor”, Svetlana Popan, care a fost condamnată la 6 ani de închisoare.