main logo
1400

Un deputat ACUM își arată casa și companiile pe care le deține cu soția

Deputatul din partea Blocului ACUM, Dumitru Alaiba și-a prezentat locuința în care, spune el, a trăit jumătate de viață.

Un deputat ACUM își arată casa și companiile pe care le deține cu soțiaUn deputat ACUM își arată casa și companiile pe care le deține cu soția

În clipul postat pe o rețea socială, acesta și-a prezentat soția, cetățeană a Estoniei, după care a arătat apartamentul unde locuiește. Din cele spuse de aceștia, Familia Alaiba mai deține două companii, iar deputatul mai are în proprietate încă un apartament, procurat în România, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

„Suntem în Buiucani. Apartamentul unde practic ne-am petrecut jumătate de viață, în apartament cu trei camere. Aici locuim de când ne-am mutat în Moldova cu un an și ceva în urmă”, a spus Alaiba.

De asemenea, acesta a mai menționat că dețin două companii. Una dinte acestea administrează un mic bar și un coworking.

„Mai avem niște firme. O firmă am înregistrat-o în zece minute în Estonia. Ne-am trezit dimineața și ne-am spus că hai să bem o cafea și să înregistrăm o firmă. Altă firmă am deschis-o în Moldova, ne-a durat jumătate de an”, a mai spus deputatul.

Alaiba a mai spus că are o mașină de model Volvo, care potrivit declarației de avere, costă circa zece mii de euro.

De profesie, Dumitru Alaiba este economist și ocupă funcția de director de programe la Centrul de Politici și Reforme Moldova. Potrivit declarației de avere, este co-fondator în două companii – „Armenească 13A”, spațiu de coworking și „C51”, restaurant.

Declarația de avere a candidatului arată că Dumitru Alaiba a obținut, în ultimii doi ani, venituri de 323 de mii de lei din funcția de director CPR Moldova. Alesul poporului a primit bani și pentru servicii de consultanță în Fundațiile internaționale Soros și Konrad Adenauer – 33 de mii de lei, iar de la Oxford Policy Management – 3 mii de euro. Soția acestuia declară un salariu de peste 37 de mii de euro. De asemenea, Alaiba a obținut burse de merit în sumă de opt mii de euro, iar soția un premiu Bonnier în valoare de patru mii de euro.

Deputatul ales deține în proprietate două apartamente: unul de 57 de metri pătrați obținut în 2016 a cărui valoare este de 60 de mii de euro, al doilea de 50 de metri pătrați, obținut în 2007, cu o valoare de 80 de mii de euro.

În același timp, Soția lui Alaiba deține jumătate dintr-o casă de 48 de metri pătrați și un teren de 9 ari, aferent casei, care au o valoare totală de 30 de mii de euro. Tot ea deține și un apartament de 20 de metri pătrați, a cărui valoare indicată este de peste 50 de mii de euro.

La categoria conturi bancare, deputatul indică alte trei conturi bancare deschise în Estonia, care sunt deschise pe un membru al familiei, cu peste cinci mii de euro la activ.

Soția deputatului mai are 50% din acțiunile companiei estoniene OU Fixers.Press.

Din 2009 până în 2016 deputatul a lucrat în aparatul Guvernului, inclusiv când în fruntea executivului era Vlad Filat, și a ocupat funcții în secretariat, Consiliul economic pe lângă premier, Cancelaria de Stat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării