UE își reafirmă sprijinul pentru reglementarea conflictului transnistrean
Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, s-a întâlnit joi, 12 martie, la Bruxelles, cu comisara europeană pentru extindere, Marta Kos. Discuțiile au vizat evoluțiile din procesul de reglementare a conflictului transnistrean, politicile de reintegrare promovate de autoritățile de la Chișinău și cooperarea dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană în contextul procesului de aderare la UE.
Foto: Valeriu ChiveriPotrivit autorităților, oficialii au analizat situația actuală a procesului de reglementare transnistreană și progresele înregistrate în promovarea politicilor de reintegrare a țării, transmite Știri.md.
În cadrul întrevederii, viceprim-ministrul Valeriu Chiveri a prezentat principalele realizări și măsuri prioritare ale Chișinăului pentru soluționarea problemelor cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului. Acestea vizează eliminarea barierelor existente în raioanele de est ale Republicii Moldova și restabilirea spațiului național unic în mai multe domenii, inclusiv economic, social, educațional, energetic și fiscal.
Totodată, oficialul a mulțumit Uniunii Europene pentru sprijinul constant acordat Republicii Moldova, inclusiv pentru asistența oferită în sectorul energetic. Potrivit acestuia, sprijinul european contribuie la menținerea stabilității, la asigurarea necesităților energetice ale locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, precum și la modernizarea, consolidarea și dezvoltarea durabilă a țării.
Autoritățile subliniază că această cooperare sprijină și alinierea legislației naționale la standardele europene.
La finalul discuțiilor, interlocutorii au reconfirmat angajamentul de a continua cooperarea pentru susținerea eforturilor de reglementare a conflictului transnistrean, cu respectarea suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.