main logo
590

UE: Coaliția cu oameni implicați în furtul miliardului e riscantă

Pentru Moldova este foarte riscant, dacă noua coaliţie de guvernare se va baza pe oamenii implicaţi în furtul miliardului din sistemul bancar al republicii.

UE: Coaliția cu oameni implicați în furtul miliardului e riscantă

O declaraţie în acest sens a făcut şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Moldova, Peter Michalko, transmite Știri.md cu referire la Infotag.

El a menţionat la postul de televiziune Pro TV-Chişinău că noua coaliţie de guvernare trebuie să fie formată în mod transparent din deputaţii partidelor care au intrat în Parlament, capabili să continue reformele şi să îndeplinească angajamentele Republicii Moldova asumate în cadrul Acordului de Asociere UE-RM, inclusiv privind comerţul liber.

Solicitat să comenteze amânarea alegerilor başcanului Găgăuziei, Peter Michalko a remarcat că, cu un an înaintea alegerilor, nu se poate introduce modificări în legislaţia electorală.

Referindu-se la acordarea de către Uniunea Europeană a asistenţei macrofinanciare promise Moldovei în valoare de 100 de milioane de euro, şeful Delegaţiei UE a spus că precondiţiile pentru alocarea asistenţei rămân aceleaşi.

"Şi condiţiile tehnice şi cele politice sunt aceleaşi şi trebuie îndeplinite de autorităţile Republicii Moldova", a spus diplomatul.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării