main logo
1605

Ucraina: Populația Transnistriei refuză să lupte în armata Rusiei

Populaţia Transnistriei refuză să semneze contracte cu armata rusă, iar în cadrul Grupului operativ de trupe ruse (GOTR) din Transnistria există dezertări în masă.

Ucraina: Populația Transnistriei refuză să lupte în armata RusieiFoto: dw.com

Potrivit Infotag, acest lucru a fost raportat pe reţelele de socializare de către Direcţia principală de informaţii a ministerului apărării al Ucrainei, transmite Știri.md.

Potrivit sursei, "încercările comandamentului militar rus de a lansa o amplă campanie de recrutare în Transnistria nu produc rezultate practice".

"Populaţia locală refuză să se alăture armatei ruse, în ciuda promisiunii de plăţi mari în numerar, pachete sociale şi posibilă asigurare cu locuinţe.

Motivul principal este lipsa dorinţei de a participa la ostilităţile de pe teritoriul Ucrainei. Mai mult, mulţi voluntari care au decis să semneze un contract la începutul războiului fie au murit, fie sunt dispăruţi", se arată în mesaj.

De asemenea, conform sursei, pe fondul evenimentelor din Ucraina, s-a înregistrat o creştere a numărului de cazuri de dezertare din GOTR.

Din cauza numărului limitat al contingentului militar, ruşii nu pot folosi resursele necesare pentru a căuta şi returna fugarii. În plus, există plecări masive din serviciu după expirarea contractului.

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării