Tudor Ulianovschi, în discuții cu cetățenii din nordul R. Moldova
Fostul ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova, Tudor Ulianovschi, a efectuat în această săptămână o vizită în nordul R. Moldova, unde a discutat cu mai mulți locuitori din satele raioanelor Drochia și Florești.
Într-o postare pe rețelele de socializare, fostul șef al MAEIE a scris că în cadrul întâlnirilor a abordat mai multe subiecte pentru dezvoltarea regională, integrarea europeană, industrializarea țării, inclusiv problemele stringente, cum ar fi gunoiștele neautorizate, impozitele și taxele ratate, dar și birocrația cu care se confruntă Primăriile în domeniul cadastral, transmite Știri.md.
„Am subliniat importanța majorării bugetului pentru educație și sănătate, precum și necesitatea stopării depopulării satelor. Am discutat despre inițiativele de atrage investiții în construcția unor noi fabrici și uzine, precum și despre diversificarea și creșterea exporturilor moldovenești”, a scris Tudor Ulianovschi.
Diplomatul a subliniat că aceste măsuri sunt fundamentale pentru dezvoltarea durabilă și prosperitatea R. Moldova, care contribuie la bunăstarea moldovenilor și la consolidarea economiei naționale.
Tudor Ulianovschi este un diplomat moldovean, fost ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene al R. Moldova în Guvernul Pavel Filip. În perioada martie 2016– 2017 a fost ambasador al R. Moldova în Elveția, iar anterior, între 2014-2016, a fost viceministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, responsabil inclusiv de diplomația economică, relațiile economice internaționale și relațiile bilaterale.
Știri.md amintește că Tudor Ulianovschi și-a anunțat candidatura pentru funcția de președinte la alegerile prezidențiale din 2024, pe data de 22 aprilie, iar la 15 mai a declarat că va candida independent.