main logo
704

Trei martori ai acuzării în dosarul Chirtoacă: Grozavu, Pincevsky şi Gamreţchi

Ședința de judecată în dosarul „Chirtoacă” a fost întreruptă astăzi, 9 februarie, aceasta deși urma să fie audiat în instanță Igor Gamrețki, fostul șef de la Direcția transport. Avocații primarului general suspendat au solicitat să facă cunoștință cu probele și materialele cauzei penale.

Martori în dosarul Chirtoacă: Grozavu, Pincevsky şi GamreţchiMartori în dosarul Chirtoacă: Grozavu, Pincevsky şi Gamreţchi. Foto: Point

„Poate să-i audieze pe toți. Nu am o problemă, dar în calitatea lor inițială, care mi s-a comunicat mie pe 25 mai (n.r. atunci când a fost reținut) - de complici, învinuiți. Toți să fim pe banca acuzaților. Dumnealui a fost transformat în mod artificial din complice în martor. Cum poate fi martor persoana despre care tot procurorul spune că în complicitate cu ea am făcut nu știu ce? Or suntem complici, or nu are cum să fie martor”, a declarat Dorin Chirtoacă, citat de realitatea.md.

Procurorul de caz, Dumitru Robu, fiind întrebat când va fi audiat Igor Gamrețki, a răspuns: „Și mie îmi este interesant când va fi audiat. Partea apărării intenționat înaintează diferite cereri neîntemeiate, pentru a nu trece la examinarea dosarului în fond. Disjungarea cauzei penale care a avut loc este legală întemeiată și conform Codului de procedură penală”.

Mai mult, acesta a confirmat că vor fi audiați și viceprimarul Capitalei, Nistor Grozavu, și milionarul Aleksander Pinchevsky - ambii acuzați în dosarul „parcărilor cu plată” în care este vizat Dorin Chirtoacă.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării