main logo
2342

Tkaciuk: PSRM a avut oportunitatea unică. Pregătiți planul de evacuare

Socialiştii "au început să vorbească" în limba "Congresului Civic" (CC) după ce membrii acestuia au lansat discuţii cu privire la "Planul de acţiune" anti-criză în raioanele Moldovei", a scris marţi pe canalul său de Telegram membrul Comitetului executiv al CC, Mark Tkaciuk, considerând că în acest fel PSRM "a decis să-şi reîmprospăteze vocabularul".

Tkaciuk: PSRM a avut oportunitatea unică. Pregătiți planul de evacuareFoto: Unimedia

Potrivit Infotag, politicianul a menţionat că PSRM avea nevoie de un plan de acţiune "după domnia de patru ani a lui Dodon şi guvernarea de doi ani a coaliţiei pentru a scoate ţara din haosul politic, epidemic, social şi economic", transmite Știri.md.

Potrivit acestuia, socialiştii au avut "o oportunitate unică nu numai de a imita limbajul noilor şi proaspetelor formaţiuni de stânga, dar şi de a se angaja activ în munca comună pentru a dezvolta un plan de acţiune real, nu fals".

"Socialiştii au refuzat. Dar, după părerea mea, acum ei copiază sau citează. Criza politică fără soluţie şi acel conflict civil pe care le agitaţi în mod activ împreună cu Maia Sandu au fost prezise în detaliu la briefingul Congresului Civil din 3 august 2020. Pregătiţi planurile de evacuare", i-a sfătuit Tkaciuk pe socialişti.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării