main logo
1014

Tiraspolul: Restricțiile inițiate de Chișinău duc la probleme umanitare

Restricţiile impuse de Kiev la cererea Republicii Moldova asupra vehiculelor transnistrene au provocat deja apariţia unui şir întreg de probleme de ordin umanitar.

Tiraspolul: Restricțiile inițiate de Chișinău duc la probleme umanitare

Despre aceasta a declarat șeful departamentului de Externe al Transnistriei, Vitali Ignatiev, transmite Știri.md cu referire la Infotag.

Vitali Ignatiev s-a referit inclusiv la imposibilitatea transportului special din Transnistria să se deplaseze la instituţiile medicale din Ucraina pentru îngrijiri medicale urgente.

Aceasta el a declarat, în ajun, la o întâlnire la Tiraspol cu ambasadorul Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord la Chişinău, Steven Fisher, menţionând "natura extrem de acută a acestei probleme, care necesită soluţionare rapidă".

Potrivit unui comunicat al departamentului de Externe de la Tiraspol, Ignatiev a subliniat că Transnistria "aşteaptă ca Republica Moldova să îndeplinească toate obligaţiile asumate în cadrul pachetului de acorduri Berlin plus pentru a rezolva problemele sociale şi umanitare în interesul poporului".

Interlocutorii au analizat stadiul actual al procesului de negociere între Chişinău şi Tiraspol şi au făcut schimb de opinii cu privire la "perspectivele unei activităţi ulterioare privind soluţionarea relaţiilor moldo-transnistrene".

Ignatiev a subliniat necesitatea de a restabili funcţionarea stabilă a formatului de negociere "5+2" "în conformitate cu principiile şi procedurile procesului de negociere".

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării