Tiraspol: Pe 28 februarie, așa-zișii deputați se vor întruni în ședință
Cel de-al VII-lea Congres al deputaţilor de toate nivelurile din Transnistria va avea loc pe 28 februarie la Tiraspol.
O asemenea decizie a fost adoptată ieri, 21 februarie, de Sovietul suprem al regiunii, în baza unui apel al liderului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, transmite Știri.md cu referire la Infotag.md.
Participanţii la congres vor discuta situaţia politică şi socio-economică din Transnistria. Potrivit deciziei, aproximativ 650 de deputaţi din Sovietul suprem, consiliile orăşeneşti, raionale şi săteşti din toate oraşele şi raioanele din regiune vor fi delegaţi să participe la congres. Documentele care vor fi adoptate la congres vor fi transmise organizaţiilor internaţionale, participanţilor şi mediatorilor din formatul de negocieri „5+2”.
Într-o rezoluţie ce urmează a fi adoptată se „va exprima îngrijorarea cu privire la acţiunile şi deciziile oficialilor moldoveni care încalcă drepturile şi libertăţile omului în Transnistria”. Preşedintele Sovietului suprem, Aleksandr Korşunov şi-a exprimat temerea că şi Transnistria „s-ar putea confrunta cu o catastrofă umanitară, întrucât Moldova nu permite trecerea pieselor pentru echipamentele medicale achiziţionate pentru instituţiile medicale transnistrene, iar oamenii nu pot primi îngrijiri medicale calificate”.