main logo
554

Tăriceanu: Lui Iohannis nu îi pasă de prezentul ori viitorul Moldovei

Preşedintele Senatului român, Călin Popescu-Tăriceanu, susţine că preşedintelui României, Klaus Iohannis, nu îi pasă de Republica Moldova.

Tăriceanu: Lui Iohannis nu îi pasă de Republica Moldova

Liderul ALDE a declarat că pe președintele român nu îl interesează nimic decât voturile moldovenilor la alegerile prezidențiale din noiembrie, transmite Știri.md.

„Domnului Iohannis nu îi pasă de Moldova decât, cel mult, din perspectiva voturilor pe care speră să le obţină de la fraţii noştri cu dublă cetăţenie. 

Domnului Iohannis nu îi pasă de prezentul ori viitorul Moldovei, nu face vizite acolo, nu dă semne că l-ar interesa unirea ori aducerea ţării în UE, ba chiar are grijă să ne reamintească faptul că suntem 'două popoare'. 

Domnului Iohannis nu îi pasă dacă Moldova e hărăzită să rămână perpetuu o zonă-tampon între UE şi Rusia, care să ajute vesticii să doarmă mai liniştiţi. 

Întrebarea nu e de ce nu a organizat domnul preşedinte 'al doilea Snagov' dedicat problematicii relaţiei cu fraţii de peste Prut, aşa cum ne-a promis solemn în campanie. 

Întrebarea e dacă măcar a avut vreodată intenţia să facă asta. Vorbe frumoase care dau bine doar în programele electorale şi nimic mai mult, într-o Românie a lucrului bine 'tăcut'”, a declarat Călin Popescu-Tăriceanu.

Liderul ALDE a afirmat că promisiunile din programul electoral din 2014 ale lui Klaus Iohannis, cele referitoare la consens politic şi parcursul european al Republicii Moldova sunt „emoţionante, dar găunoase”.

Călin Popescu Tăriceanu a amintit că preşedintele Klaus Iohannis şi Dacian Cioloş nu au avut nicio reacţie în 2016, când ambasadorul SUA la Chişinău susţinea că Moldova nu este România.

El a mai precizat că eliberarea afaceristului Renato Usatîi este considerată dubioasă chiar şi de Maia Sandu.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării