Țăranu: Convenția Elțin-Snegur și perspectiva dezghețării conflictului transnistrean

Din momentul semnării Convenției și în conformitate cu prevederile ei a luat sfârșit faza fierbinte a conflictului transnistrean (războiul de la Nistru), părțile în conflict au încetat confruntările militare și și-au retras trupele, tehnica de luptă și armamentul, creând o zonă de securitate, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Controlul asupra acestei zone a început să fie exercitat de o Comisie Unificată de Control, formată din reprezentanții a trei părți participante la procesul de reglementare, adică, ai Chișinăului, Moscovei și ai Tiraspolului. 

Prin documentul semnat de cei doi șefi de stat cu 30 de ani în urmă, s-a pus capăt vărsărilor de sânge în cadrul conflictului și s-a format un mecanism tripartit cu misiunea de supraveghere și de menținere a păcii pe malurile Nistrului.

A oprit focul, dar a înghețat conflictul pe termen nedefinit

Nota pozitivă privind aprecierea Convenției Elțin-Snegur constă în păstrarea păcii pe Nistru prin ne reaprinderea ostilităților militare în toți acești 30 de ani după terminarea conflictului armat. Însă Convenția a vizat, în fond, doar stingerea conflictului armat, nu și crearea precondițiilor necesare reglementarii diferendului, în realitate aducând la înghețarea lui pe un termen nedefinit. 

Mai mult, în spatele acestei Convenții s-a instituționalizat un mecanism de complicitate ruso-transnistreană de reglementare a zonei de securitate, care duce la marginalizarea constantă a poziției Chișinăului. Semnarea Convenției și instituirea Comisiei Unificate de Control au desființat mecanismul internațional cvadripartit de reglementare a conflictului, excluzând din acest proces două țări vecine – Ucraina, temporar, iar România, definitiv.

Pe parcursul a 30 de ani, procesul de reglementare politică a conflictului transnistrean a înregistrat mai multe inițiative și producând diverse documente semnate de către participanții la acest proces, care au adus la găsirea soluțiilor pentru mai multe cazuri particulare în relația Chișinăului și Tiraspolului, dar, practic, neaducând progrese semnificative în reglementarea politică cuprinzătoare a conflictului. Nu a contribuit mult la reglementarea politică nici ramificarea încontinuu a mecanismului internațional de mediere a conflictului, el astăzi încremenit în formula 5 + 2 și devenit de ani buni puțin funcțional.

Încercări, mai mult declarative, de soluționare politică

Unica încercare consistentă de reglementare politică a conflictului, întreprinsă în 2003, pe principiile „Memorandumului Kozac”, a eșuat și a provocat o sincopă profundă în relația moldo-rusă. Acest eșec și mai mult a adăugat importanță Convenției Elțin-Snegur, prevederile căreia continuă să-și păstreze valoarea fundamentală în reglementarea situației conflictului transnistrean. 

De exemplu, prevederile Convenției servesc unica bază juridică pentru legiferarea prezenței militare ruse pe teritoriul Republicii Moldova, în ipostaza de forțe pacificatoare. Mai mult, Convenția legitimează și forțele paramilitare separatiste în partea ce ține de misiunea militară de pacificare cu componenta transnistreană ca element legal.

Pe parcurs, Chișinăul a întreprins încercări, mai mult declarative, de revizuire a Convenției din 1992, care s-au redus la necesitatea retragerii trupelor rusești (Grupul Operativ al Trupelor Ruse din Transnistria/GOTR) din stânga Nistrului și a transformării actualei operațiuni de menținere a păcii în zona conflictului, într-o misiune civilă sub mandat internațional. 

Însă aceste demersuri ale Chișinăului au fost vehement blamate de către Moscova și Tiraspol sub acuzația de tentativă de dezghețare a conflictului armat de pe Nistru. Kremlinul în permanență a utilizat Convenția ca acoperire juridică pentru prezența sa militară în raioanele de est ale Republicii Moldova, dar și pentru acoperirea practicilor de colaborare în plan militar cu forțele para militare ale Tiraspolului.

Rol important în războiul ruso-ucrainean, în defavoarea Ucrainei

Războiul din Ucraina a provocat o stare de adevărată enigmistică în jurul conflictului transnistrean. Armata rusă a agresat Ucraina, prefăcându-se într-un veritabil inamic militar al armatei ucrainene în condițiile când pe teritoriul Transnistriei separatiste sunt cantonate trupe militare ruse, care reprezintă pericol pentru Ucraina și care pot fi folosite pentru o lovitură în spatele armatei ucrainene. Existența acestui pericol face necesară concentrarea unui anumit număr de militari ucraineni pentru neutralizarea lui, fapt ce aduce la distragerea unui potențial militar ucrainean apreciabil de pe frontul de est al războiului împotriva armatei ruse. În așa fel, Transnistria separatistă prin însăși existența sa joacă un rol important în matematica războiului ruso-ucrainean, în defavoarea Ucrainei.

În aceste împrejurări este firesc ca Kievul să examineze diferite scenarii întru contracararea pericolului militar din partea Transnistriei. Printre aceste scenarii au transpus în public și informații despre posibile acțiuni preventive ale armatei ucrainene cu privire la anihilarea pericolului militar rus din Transnistria. 

Luând în calcul potențialul de luptă al armatei ucrainene, demonstrat în ultimele luni în confruntarea cu armata rusă, succesul operației militare ucrainene de neutralizare a Transnistriei devine mai mult decât probabil. 

Principalul obstacol pentru o asemenea operațiune militară a devenit desfășurarea ei pe teritoriul juridic aparținând unui stat neutru, cum este Republica Moldova. De aici provin și declarațiile oficialilor de la Kiev, care au condiționat înfăptuirea unei operațiuni militare a armatei ucrainene în Transnistria prin acceptul Chișinăului.

Ucraina așteaptă acceptul Chișinăului

Cum era și de așteptat, acest accept nu este posibil în condițiile în care poziția Chișinăului este strict axată pe necesitatea de a evita orice implicare a Republicii Moldova în războiul din Ucraina, fapt ce indirect salvează deocamdată Transnistria de aplicarea scenariului militar de către forțele ucrainene întru anihilarea prezenței trupelor ruse în acest teritoriu. 

Chiar dacă Tiraspolul încearcă o adevărată echilibristică diplomatică între necesitatea de a păstra loialitatea politică obedientă față de Moscova și neutralitatea față de Ucraina, Kievul nu are dubii în privința adevăratei esențe politice a regimului separatist de la Tiraspol. 

Despre aceasta vorbește și recenta declarație a unui înalt demnitar de la Kiev, care a reiterat disponibilitatea Ucrainei de a oferi tot ajutorul necesar Republicii Moldova pentru a se elibera de prezența militară rusă de pe teritoriul său, pe care a calificat-o cu termenul de trupe de ocupație. 

Și președintele ucrainean, Vladimir Zelenski, a declarat anterior că dispune de semnale că din Transnistria se pregătește un atac militar asupra Ucrainei și a promis că va răspunde cu „o lovitură” puternică în acel teritoriu, care aparține de jure Republicii Moldova. 

"Trebuie să facem tot posibilul pentru ca agresiunea rusă să nu mai poată amenința Ucraina, Moldova sau pe nimeni din Europa. Am pus problema riscurilor unor astfel de lovituri în discuțiile cu doamna președinte”, a spus liderul ucrainean după vizita la Kiev a Maiei Sandu.

După acordarea Moldovei a statutului de candidat la aderare în UE, la Moscova brusc s-au întețit acuzele despre transformarea Republicii Moldova într-o a doua Ucraina prin concursul „patronilor săi occidentali”. Imediat a ieșit la rampă și, așa-zisul ministru de externe al regiunii separatiste, Vitali Ignatiev, care a declarat hotărârea Tiraspolului de a obține independentă pentru Transnistria cu o ulterioară unificare a republicii separatiste cu Rusia. 

Este bine cunoscut faptul că Ignatiev, fiind o creatură directă a Moscovei și trimis în deplasare de serviciu la Tiraspol, articulează doar mesaje formulate de șefii săi din capitala rusă. Iar aceasta înseamnă nimic altceva, decât intenția Moscovei de a aplica în Transnistria același scenariu pe care l-a folosit și în cazul altor entități separatiste din Georgia și Ucraina, recunoașterea așa-zisei independențe a republicii separatiste cu ulterioara anexiune.

Pericolele dezghețării și variantele anihilării lor

Este evident că perspectivele dezghețării conflictului transnistrean depind de evoluțiile evenimentelor pe teatrul de război din Ucraina. La moment, Moscova nu are interes să forțeze acutizarea situației în Transnistria în condițiile când armatei ruse nu i-a reușit să creeze un culoar de legătură terestră cu zona separatistă din Republica Moldova. Dacă această situație se va păstra pe viitor, regimul de la Tiraspol va fi prins în menghină de către două entități puternice interconectate: Europa și Ucraina, fapt ce va duce inevitabil la slăbirea influenței Rusiei asupra conflictului transnistrean.

Însă, până la momentul finalizării războiului din Ucraina, pentru Chișinău este important să-și asume o linie politică de neutralizare a pericolului dezghețării conflictului transnistrean, blocând pe această cale extinderea războiului peste teritoriul Republicii Moldova. Această linie politică trebuie să reiasă din înțelegerea că Rusia pe termen scurt sau mediu nu își dorește soluționarea conflictului, având ca scop păstrarea influenței sale geopolitice asupra Republicii Moldova, dar și pentru a dispune de un cap de pod militar în spatele Ucrainei. 

Printre puținele posibilități de a nu mai ține Republica Moldova la mâna Rusiei este revizuirea prevederilor Convenției din 1992, renunțarea la rolul decisiv al Rusiei în procesul de reglementare politică a conflictului transnistrean prin adoptarea de către Chișinău a soluției decuplării temporare a Transnistriei de procesul integrării europene a Republicii Moldova. 

O asemenea soluție ar însemna integrarea europeană etapizată, la prima etapă doar pentru o parte a Republicii Moldova, cu Transnistria temporar decuplată de acest proces, dar cu păstrarea de jure a integrității teritoriale a statului. Decuplarea temporară a Transnistriei va permite o integrare graduală sigură a Republicii Moldova în spațiul UE, contribuind la o implicare mai mare a UE și SUA în reglementarea politică a conflictului transnistrean, diminuând pe această cale probabilitatea dezghețării lui prin reaprinderea ostilităților militare la Nistru.

NOTĂ: Articol semnat de Anatol Țăranu, doctor în istorie și comentator politic.