main logo
585

Tănase despre reforma justiției: Proiectul este unul destul de sumar

Alexandru Tănase, fostul ministru al Justiției și fost președinte al CC, și-a expus opinia față de reforma procuraturii, analizând pe îndelete acest subiect, desfășurând reforma procuraturii printr-o incursiune istorică.

Tănase despre reforma justiției: Proiectul este unul destul de sumarFoto: google.com

Potrivit fostului ministru al Justiției „[...] reformă a procuraturii, de fapt, proiectul este unul destul de sumar și vizează, în special, modificarea criteriilor și a procedurii de numire a procurorului general. Trebuie să spunem din start că reforma Procuraturii este cea mai dificilă reformă, pe care nici unul din guvernele moldovenești, de la independență încoace, nu a reușit să o efectueze”, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.info.

„Aceasta nu este o situație pur moldovenească, ci un handicap specific și altor foste provincii sovietice, actualmente state independente, mai puțin statelor baltice”, a mai adăugat Alexandru Tănase.

Tototdată, Tănase menționează că „procuratura moldovenească a fost „reformată” odată în cincinal, în timp ce starea de lucruri, în fond, rămânea cam aceeași. Pentru a înțelege, din toate perspectivele, motivele eșecului tuturor guvernărilor din perioada de după proclamarea independenței de a reforma instituția procuraturii, este necesar să facem o mică, dar utilă, incursiune istorică.”

Această incursiune istorică poate fi citită pe blogul personal al fostului ministru al Justiției.

În cadrul analizei, dânsul conchide că, pentru o „veritabilă reformă a procuraturii, care ar fi construită pe un alt model, nu poate fi făcută fără modificarea Constituției și a întregii arhitecturi a procedurilor penale”, iar „proiectul aprobat de Guvern ar trebui să ajungă în ordinea de zi a Parlamentului doar după expertizarea acestuia de către Comisia de la Veneția, iar în cazul în care Parlamentul va adopta acest proiect în regim stahanovist, până la promulgare, Președintele Republici ar trebui să ceară Curții Constituționale efectuarea unui control prealabil de constituționalitate.”

Amintim că la 13 septembrie 2019, miniștrii au votat un proiect de lege pentru modificarea Legii Procuraturii, cu referință la procedura de numire a procurorului general. 

Conform noilor modificări concursul pentru funcția de procuror general constă din două etape: preselecția candidaților de către Comisia constituită de Ministerul Justiției și selecția candidatului de către Consiliul Superior al Procurorilor.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării