main logo
2875

Tănase, despre Filat eliberat: Sandu și Dodon s-au grăbit cu acuzațiile

Vlad Filat nu a făcut nimic altceva decât să utilizeze prevederile legale pentru a-i fi redus termenul de detenție, iar eliberarea sa nu are în spate niciun fel de teorie a conspirației, în pofida acuzațiilor reciproce pe care și le-au adus Maia Sandu și Igor Dodon.

Tănase, despre Filat eliberat: Sandu și Dodon s-au grăbit cu acuzațiile

Declarațiile au fost făcute de fostul președinte al Curții Constituționale și ex-coleg de partid al lui Filat, Alexandru Tănase, în cadrul emisiunii Puterea a Patra, transmite Știri.md cu referire la Unimedia.

„Recomand să studiați prevederile legale. Domnul Filat nu a făcut nimic altceva decât să utilizeze anumite prevederi legale, avocații au știut cum să facă acest lucru și au făcut o treabă foarte bună și el a obținut acea schimbare de sentință. 

Se întâmplă în toată lumea așa ceva. Nu căutați conspirații la nivelul Putin, Merkel, Obama sau Papa de la Roma. El a ieșit pentru că legea a permis acest lucru și nu este nimic grav în asta”, a explicat Alexandru Tănase.

Fostul președinte al CC a dat de înțeles că societatea nu a avut nimic de pierdut în urma eliberării condiționate a lui Vlad Filat: 

„Ce câștiga societatea dacă Filat era în penitenciar în continuare? Care era beneficiul public? Care ar fi pericolul ca acea parte din pedeapsă care i-a fost comutată pentru condițiile degradante din penitenciar să fie ștearsă?”

Cât despre acuzațiile reciproce dintre Maia Sandu și Igor Dodon, Tănase consideră că cei doi s-au grăbit cu toate comentariile vizavi de eliberarea lui Filat. 

„Domnul Filat a depus câteva cereri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și le-a sugerat tuturor care încearcă să speculeze, să aștepte răspunsul, ca să nu aibă o surpriză.

În general trebuie să fim foarte prudenți, când e vorba de act judiciar, el e bazat pe probe și proceduri. Toți care au comentat foarte isteric și nejustificat ieșirea lui Filat s-ar putea pomeni într-o situație foarte delicată. 

Era o ocazie excepțională pentru toți să ia o pauză și să examineze legea, abținându-se de la declarații siropoase și absolut sterile”, a subliniat fostul coleg de partid al lui Vlad Filat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării