main logo
2992

Surse: Iurie Leancă a încercat să scoată din țară 50.000 de euro

Ex-premierul Iurie Leancă, folosindu-se de pașaportul diplomatic, a încercat, la începutul lunii august curent, să scoată din țară 50.000 de euro.

Iurie Leancă a încercat să scoată din țară 50.000 de euroFoto: știri.md

Întrucât a refuzat să prezinte la vamă acte permisive pentru scoaterea mijloacelor bănești din Republica Moldova, acestuia nu i s-a permis trecerea frontierei de stat, transmite Știri.md cu referire la Cotidianul.md.

Conform surselor Cotidianul.md, la 1 august curent, în jurul orei 1:10 minute, Leancă a încercat să treacă frontiera de stat prin punctul vamal Sculeni, pe pista diplomatică, cu un automobil la volanul căruia se afla chiar el. Leancă a declarat că deține 50.000 de euro pe care vrea să îi scoată din țară și a prezentat ordinul de eliberare a numerarului pe numele său, din 31 iulie curent.

Întrucât legislația în vigoare stipulează că persoanele fizice au dreptul să scoată din Republica Moldova sume bănești în numerar valoarea cărora nu depășește 10.000 de euro, ex-premierului i s-a solicitat să prezinte acte suplimentare care i-ar permite să scoată acești bani din țară.

Potrivit surselor Cotidianul.md, Leancă s-a arătat deranjat de solicitarea vameșilor și nu a putut să prezinte acte suplimentare. Astfel, acesta a făcut cale întoarsă de la vamă.

Mai mult, sursele susțin că în luna iulie curent fostul prim-ministru a trecut frontiera de stat de 6 ori.

Contactată telefonic, responsabila de relațiile cu publicul la Serviciul Vamal, Olesea Pușcașu, a declarat că nu cunoaște despre acest caz, dar va reveni ulterior cu informații.

Am încercat să îl telefonăm și pe Iurie Leancă, dar acesta nu a răspuns apelurilor noastre telefonice.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării