main logo
13957

Stoianoglo promite rezultate concrete în dosarul furtul miliardului

Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, respinge acuzațiile potrivit cărora nu a făcut nimic în primul an de mandat în cadrul dosarului ce vizează „furtul miliardului”.

Stoianoglo promite rezultate concrete în dosarul furtul miliardului

Oficialul anunță că anul 2021 va fi unul determinant, deoarece majoritatea episoadelor din acest dosar vor fi finalizate și trimise în instanța de judecată, transmite Știri.md cu referire la ziarulnational.md.

„Din păcate, în jurul acestui dosar planează multe speculații. Cineva încearcă să creeze percepția că timp de un an nimic esențial nu s-a făcut, că nimeni nu e tras la răspundere și că banii nu sunt restituiți statului.

Cu toate acestea, ei uită să menționeze că dosarul l-am moștenit de la predecesori, care timp de cinci ani au mimat ancheta.

Timp de un an am răsturnat aranjamentele ticluite timp de cinci ani, care intenționat duceau spre o pistă greșită pentru a se îndepărta de la adevărații organizatori, executori și beneficiari ai fraudei bancare”, a declarat astăzi Alexandr Stoianoglo, în cadrul unei ședințe în care a prezentat raportul său de activitate pentru anul 2020.

Potrivit procurorului general, dosarul a fost întocmit deliberat cu erori, astfel ca să scape de răspunderea penală cei vinovați și a-i incrimina pe cei care nu au avut tangență cu această fraudă.

„Eu nu mai vorbesc deja despre apatia și nedorința Băncii Naționale a Moldovei (BNM) de a contribui la investigații, precum și totala indiferență, iar uneori interesul dubios al instanțelor de judecată de a ne bloca acțiunile procesual-penale anume pe acest dosar.

Anume pentru investigarea acestei cauze penale, Procuratura a fost supusă unor presiuni și critici fără precedent, potrivit cărora am revenit în anii 90 sau am avea conexiuni cu anumiți figuranți din dosar.

Am ajuns până la aceea că unii procurori responsabili de investigarea acestui dosar au fost filați de către foști factori de decizie din cadrul poliției, care în prezent deservesc interesele unui important figurant pe dosar.

Dacă e să spunem lucrurilor pe nume, atunci investigarea furtului miliardului este un adevărat război. Un război cu figuranții dosarului, cu avocații lor, cu BNM și instanțele de judecată”, menționează sursa citată.

Chiar și în pofida rezistenței din partea unor instituții, Stoianoglo promite rezultate în anul curent. „Anul 2021 va fi unul determinant pentru elucidarea cazului.

Majoritatea episoadelor vor fi finalizate și transmise în judecată, după care procesul de tragere la răspundere a celor vinovați și recuperarea pagubelor va depinde de prestația instanțelor de judecată”.

Alexandr Stoianoglo a mai adăugat că instanțele de judecată „blochează eforturile procurorilor” de a face lumină în acest dosar de rezonanță.

„Dacă ne referim la dosarul „furtul miliardului”, atunci nicio acțiune procesuală în care am fi depins de magistrați nu a trecut fără un minim blocaj din partea acestora.

Tergiversări artificiale a examinării demersurilor procurorilor și adoptarea unor decizii vădit ilegale sunt printre cele mai răspândite impedimente la acest capitol.

Am ajuns până la faza în care judecătorii anulează ordonanțele procurorilor de pornire a urmăririi penale, de punere a persoanelor sub învinuire.

Ne impun să încetăm dosare și, culmea – anulează ordonanța de disjungere a dosarului pentru a fi trimis în judecată.

Toate aceste acțiuni reprezintă o imixtiune directă în activitatea Procuraturii și a organului de urmărire penală cu scopul obstrucționării anchetei și nu în orice speță, ci doar atunci când sunt vizate interesele unor persoane concrete: Plahotniuc, Șor și anturajul lor”, s-a plâns Stoianoglo.

Procurorul general s-a referit și la schema numită „Laundromat”.

„Este evident că, odată cu crearea Comisiei parlamentare de anchetă, acest caz a căpătat o conotație politică.

Ancheta parlamentară s-a limitat, în mare parte, pe solicitarea materialelor din dosar, fapt inadmisibil și ilegal.

Este clar că activitatea comisiei a urmărit două lucruri: PR-ul politic și deturnarea atenției societății de la investigarea fraudei bancare.

Pentru cetățeni vreau să precizez că, dincolo de declarațiile politico-populiste precum că Procuratura intenționează să claseze dosarul „Laundromat”, investigațiile noastre se derulează și vor continua până la stabilirea tuturor circumstanțelor”, a punctat Stoianoglo.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării