main logo
1396

Stoianoglo: Am votat pentru o Moldovă liberă, stabilă și prosperă

Candidatul la Președinția Republicii Moldova, susținut de Partidul Socialiștilor, Alexandr Stoianoglo, și-a exercitat dreptul la vot.

Stoianoglo: Am votat pentru o Moldovă liberă, stabilă și prosperăFoto: știri.md

Candidatul a spus că a votat pentru o Moldovă liberă, stabilă și prosperă, transmite Știri.md.

„Am votat pentru o Moldovă în care se respectă oamenii, indiferent de etnie, limbă vorbită, religie și viziuni politice. O Moldovă care nu stă cu mâna întinsă, dar va dezvolta relații cu Estul și cu Vestul”, a declarat Stoianoglo, îndemnând oamenii să iasă la vot.

Întrebat despre transportarea moldovenilor din Rusia pentru a vota în țară, Stoianoglo a menționat că „pentru asta avem organele respective, care trebuie să aprecieze și să fixeze aceste acțiuni, dacă au loc ilegal”. „Eu nu am adus pe nimeni în țară silit”, a adăugat el.

Jurnaliștii l-au mai întrebat și despre coruperea electorală. Stoianoglo a menționat că organele abilitate trebuie să se ocupe de acest lucru, adăugând că este împotriva fraudării. „Eu niciodată nu am participat la cumpărarea voturilor”, a subliniat candidatul.

Nu în ultimul rând, Stoianoglo le-a spus jurnaliștilor că tinde spre integrarea europeană a Republicii Moldova.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării