main logo
782

Stella Jantuan: PSRM va fi distrus, dacă va face coaliție cu PDM

Dacă Partidul Socialiștilor va face orice fel de coaliție cu Partidul Democrat, aceasta va însemna o lovitură și o pierdere mare pentru PSRM.

Jantuan: PSRM va fi distrus, dacă va face coaliție cu PDM

De asemenea, nu este exclus că acest lucru va duce la distrugerea formațiunii și la minimizarea susținerii sociale față de PSRM, transmite Știri.md cu referire la IPN.

De această părere este fosta deputată Stella Jantuan, exprimată în cadrul unei emisiuni de la un post TV.

„Oamenii vor începe să se orienteze spre alte proiecte de stânga care vor apărea neapărat în Republica Moldova. Alegătorul de stânga este mult mai idiologizat”, susține fosta deputată. Stella Jantuan consideră că PSRM nu va putea obține controlul asupra puterii și monopolul actual nu va fi schimbat.

Comentatorul politic Corneliu Ciurea consideră că Partidul Democrat nu va mai deține monopolul pe care l-a avut în ultimii trei ani și va trebui să împartă puterea cu alte formațiuni. 

„Desigur, PDM încă speră că va păstra controlul, dar treptat puterea se va reduce pentru că o alianță presupune cedări serioase și nu cred că puterea lui Plahotniuc va merge atât de departe încât să poată controla absolut totul. Acest lucru este imposibil, în special cu partenerii externi care există acum și care nu-i permit”, susține comentatorul. În opinia lui, controlul puterii din parte PDM se va reduce.

Vicepreședintele Partidului Politic „Partidul Nostru”, Dumitru Ciubașenco, consideră că liderul PDM, Vladimir Plahotniuc, nu intenționează să cedeze puterea și orice variantă de guvernare care îi va permite să mențină această putere îi va fi convenabilă. 

În opinia lui, Partidul Socialiștilor se află acum într-o situație foarte bună și formațiunea vrea să-și păstreze această situație.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării