main logo
2748

Spînu nu se întoarce în politică? Dacă mi se solicită, voi susține PAS

Andrei Spînu, fost fruntaș al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și ex-ministrul al Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, a declarat că nu intenționează să revină pe scena politică din Republica Moldova după ce a părăsit politica la finalul anului 2024. Totuși, el este dispus să ofere sprijin colegilor săi din PAS în campania electorală pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, dacă va fi solicitat.

Spînu nu se întoarce în politică? Dacă mi se solicită, voi susține PASColaj: Știri.md

În cadrul unei emisiuni marca Europalibera.org, Spînu a spus că după retragere s-a întors în sectorul privat, la compania pe care a fondat-o, și nu plănuiește să înființeze un nou partid sau să se alăture altei formațiuni politice, transmite Știri.md.

Totodată, el a subliniat că va contribui cu „oricât ajutor va fi nevoie” pentru ca Moldova să continue parcursul european, indiferent dacă sprijinul va fi acordat exclusiv PAS sau altor actori politici.

Fostul vicepremier a calificat alegerile din septembrie drept o „răscruce” istorică pentru Republica Moldova, punctând că „este pentru prima dată când avem o poartă atât de deschisă către aderarea la Uniunea Europeană”.

De asemenea, Spînu a avertizat că influența Rusiei în campania electorală va fi mai „agresivă” decât până acum, Kremlinul urmând să susțină candidații loiali.

În privința rezultatelor alegerilor, Andrei Spînu a recomandat ca PAS să se pregătească atât pentru scenariul în care va obține majoritatea parlamentară, cât și pentru o eventuală coaliție cu alte partide.

La 11 noiembrie 2024, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a demisionat, absolut neașteptat, din Guvernul Recean, dar și din Partidul Acțiune și Solidaritate. „Sper că acest pas să permită revenirea la discuții în spațiul public despre Moldova și mai puțin să se discute despre un om sau altul, așa cum vor dușmanii țării noastre”, a menționat Spînu, fără să-și explice gestul.

Liderul PAS, Igor Grosu, i-a mulțumit lui Andrei Spînu pentru activitatea în cadrul formațiunii cât și la Guvern. „Ai contribuit la organizarea noastră ca partid și la victorii electorale importante, iar în Guvern ai avut de luat decizii grele și nu te-ai eschivat de responsabilitatea pentru ele”, a scris speakerul.

„Respect considerentele din care a făcut-o”, a declarat Dorin Recean despre motivul demisiei lui Andrei Spînu din Guvern, fără să explice la ce exact s-a referit.

Totodată, întrebat dacă i-ar mai propune o dată lui Andrei Spînu să vină în Guvern, Dorin Recean a răspuns: „La această etapă, nu!”.

Locul lui Andrei Spînu a fost luat de ex-ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea, iar în funcția ocupată anterior de Bolea a venit Ludmilia Catlabuga.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării