main logo
1642

Spînu: Aproximativ 80 % din consumatori vor primi compensații la căldură

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a venit cu asigurări că majoritatea moldovenilor vor primi compensații în perioada rece a anului. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cabinetul din umbră” de la JurnalTV.

Spînu: Aproximativ 80 % din consumatori vor primi compensații la căldurăFoto: Realitatea.md

„Din calculele noastre aproximativ 80 la sută din consumatori vor primi compensații. Pentru că nivelul de sărăcie energetică este destul de ridicat la tarifele care sunt acum. Și dacă vreți așa a fost și anul trecut. Practic va fi același mecanim numai că mai echitabil, mai țintit”, a precizat Spînu, transmite Știri.md cu referire la Realitatea.md.

Andrei Spînu a vorbit și de criteriile după care vor fi alocate aceste compensații pentru sezonul de încălzire.

„Se va lua în calcul nivelul de venit al familiei. Dacă este o familie de pensionari, care împreună au 3-4 mii de lei pensia evident că vor primi o compensație mai mare. Și noi înțelegem că astfel de familii ar putea fi 30-40 % din populație. Că din păcate noi suntem săraci, dar ei toți vor primi. Al doilea criteriu este raportul dintre cheltuieli dintre resursele energetice și venitul familiei. Se va face o analiză să se înțeleagă cine are nevoie de mai mult suport din partea statului”, a mai declarat ministrul Infrastructurii.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării