Sondaj: 58% din populație ar vota la referendum pentru aderarea la UE
58% din populația adultă a Republicii Moldova ar vota în cadrul unui referendum pentru aderarea țării la Uniunea Europeană. 31% ar vota contra, iar puțin peste 11% nu știu sau nu vor să răspundă.
Datele se conțin în barometrul prezentat de către compania sociologică Date Inteligente într-o conferință de presă la IPN, transmite Știri.md.
„Dacă vorbim despre vectorul european, discuțiile despre referendum încep să se transforme în procente și avem o creștere ușoară a ponderii celor care ar susține aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană în cadrul unui referendum. Astfel, 58% din toată populația adultă din Republica Moldova ar vota pentru aderare și doar 31% ar vota contra. Respectiv, un astfel de referendum ar aduce o victorie clară a cauzei proeuropene”, a declarat directorul executiv iData, Mihai Bologan.
Autorii sondajului au inclus de această dată o întrebare cu privire la o eventuală ieșire a Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente.
„De iure, Republica Moldova încă face parte din CSI, dar de facto relațiile cu CSI sunt din ce în ce mai slabe, mai puține și mai greu de menținut, din diferite motive. Astfel, ceva mai mulți moldoveni, 40,5%, ar fi în favoarea ieșirii Republicii Moldova din CSI, iar 35,5% ar fi împotrivă. Deci, prevalează ponderea celor care sunt pentru a ieși din această comunitate. Dar, în același timp, sunt mulți împotrivă și 24% nu au o opinie despre acest fapt”, a menționat Mihai Bologan.
Respondenții au fost întrebați pe cine ar vota în calitate de președinte al țării, fiindu-le oferită o listă.
„Favorit pentru a deveni a doua oară președinte este Maia Sandu, cu 30,4% din total. Al doilea favorit este Igor Dodon, cu 14,3%, iar al treilea favorit este Ion Chicu, cu 6,1%. În acest moment 3,9% sunt gata să-l voteze pe Renato Usatîi președinte, 3% ar fi gata să voteze pentru Ion Ceban, 2,5% pentru Vladimir Voronin etc.”, a punctat directorul iData.
Ponderea mai mică a indecișilor arată că oamenii încep să-și stabilească favoriții. Totuși, 24,2% din intervievați au spus că nu știu cu cine ar vota la prezidențiale, iar câte 4% au spus că nu votează sau nu au răspuns.
În eventualitatea unor alegeri parlamentare, în Legislativ ar accede trei formațiuni. Peste 25,6% din respondenți și-ar da votul pentru partidul de guvernământ, PAS. Pentru Blocul „Victorie” ar vota 13,7%, aici fiind incluse voturile pentru toate partidele constituante. Partidul Socialiștilor a fost menționat de către 13,1% din intervievați. Puțin peste 19% au spus că nu știu, 9,5% din respondenți nu ar vota, iar peste 4% nu au răspuns. Dintre cei deciși, pentru PAS ar vota 38,2%, pentru Blocul „Victorie” – 20,4%, iar pentru PSRM – 19,5%.
Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.022 de persoane din 304 localități. Perioada de culegere a datelor a fost 22-27 mai, iar eroarea maximă de eșantionare este 3%.