main logo
2503

Socialiștii vor abrogarea legii miliardului: De ce abia după 4 ani

Comisia economie, buget și finanțe a aprobat, în cadrul ședinței de astăzi un raport al unui proiect de lege.

Socialiștii vor abrogarea legii miliardului: De ce abia după 4 aniFoto: știri.md

Proiectul de lege a fost înaintat de deputații socialiști Petru Burduja, Vladimir Golovatiuc, Corneliu Furculiță cu privire la abrogarea Legii din 2016 privind emisiunea obligațiunilor de plată derivate din garanțiile de stat din 17 noiembrie 2014 și din 1 aprilie 2015, intrată în uzul popular drept „punerea pe umerii cetățenilor a furtului miliardului”, transmite Știri.md cu referire la realitatea.md.

Este de menționat că deputații socialiști nu s-au obosit să explice de ce abia după patru ani de le intrarea în vigoare a legii, care întâmplător sau nu a coincis cu schimbarea președintelui țării, au venit cu acest proiect.

Surse apropiate cercului guvernamental susțin însă că astfel socialiștii pregătesc o „bombă cu ceas” președintelui ales Maia Sandu.

„Proiectul de lege înaintat are drept scop eliminarea presiunii fiscale suplimentare asupra populației și economiei Republicii Moldova, utilizarea eficientă și în interesul cetățenilor a resurselor financiare acumulate de stat sub formă de taxe și impozite, neadmiterea majorării substanțiale a datoriei de stat”, se menționează în nota informativă a proiectului.

Potrivit deputatului Petru Burduja, „punerea pe umerii cetățenilor a responsabilității pentru mijloacele sustrase din sistemul bancar este cel puțin incorectă și reprezintă o povară fiscală suplimentară pentru stat”.  

Protivit proiectului, Guvernul va elabora măsurile necesare pentru soluționarea problemei datoriei băncilor „Banca de Economii”, „Banca Socială” și „Unibank” față de Banca Națională a Moldovei.

Proiectul este înaintat cu titlul de inițiativă de către grupul de deputați socialiști a fost susținut de majoritatea membrilor Comisiei economie, buget și finanțe, urmând să fie supus dezbaterilor în plen.  

Surse care sunt la curent cu planurile lui Igor Dodon și a socialiștilor susțin că abrogarea legii „miliardului”, nu are cum să nu trezească nedumerire și să creeze probleme Republicii Moldova cu Fondul Monetar Internațional, întrucât contravin înțelegerilor anterioare în această privință.

Astfel, susțin sursele noastre, la scurt timp după abrogarea legii, premierul Ion Chicu fie își va prezenta demisia, fie va fi demis de către Parlament, dar fără voturile socialiștilor, care însă vor vota pentru candidatul propus de președintele Maia Sandu la funcția de prim-ministru.

În acest fel, socialiștii vor să pună toată responsabilitatea, inclusiv pentru divergențele cu FMI pe umerii Maiei Sandu.

Deși nu spune tot, declarațiile publice făcute de Igor Dodon corespund acestor planuri.

Astfel, în cadrul unei emisiuni televizate președintele în exercițiu a afirmat că după învestirea în funcție a Maiei Sandu toată responsabilitatea pentru ceea ce se întâmplă în țară îi va aparține noului președinte, iar „noi o să-i amintim despre acest lucru”.

La fel, este de menționat că, noua majoritate parlamentară informală a PSRM și Platformei „Pentru Moldova” a luat decizia că Parlamentul nu se va întruni în această săptămână, chiar dacă ar fi urmat să aprobe în lectură finală proiectele bugetului de stat, bugetului asigurărilor de sociale și bugetul asigurărilor în medicină.

Iar astfel, acestea vor fi aprobate în săptămâna dinaintea învestirii noului șef de stat, cel mai probabil, de rând cu abrogarea legii „miliardului”, după care va urma demisia Guvernului Chicu.

De menționat că Legea din 3 octombrie 2016 privind emisiunea obligaţiunilor de stat în vederea executării de către Ministerul Finanţelor a obligaţiilor de plată derivate din garanţiile de stat din 17 noiembrie 2014 şi 1 aprilie 2015 prevede emisia obligaţiunilor de stat la valoarea nominală, la rata fixă a dobânzii, pe termene de până la 25 de ani, în volum total de până la 13,58 miliarde de lei, cu rata efectivă a dobânzii de 5 la sută.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării