main logo
645

Socialiștii ar putea să-și asume responsabilitatea pentru unele ministere

Președintele fracțiunii PSRM, Vlad Batrîncea, susține că în interiorul coaliției de guvernare sunt purtate negocieri referitor la eventualitatea divizării unor ministere din actualul Guvern.

PSRM ar putea să-și asume responsabilitatea pentru unele ministereFoto: Știri.md

Aceasta pentru că activitatea lor ar cuprinde domenii absolut distincte și sunt greu de coordonat. 

Deputatul fracțiunii PAS din blocul ACUM Mihai Popșoi, nu a confirmat ferm aceste afirmații, dar a menționat că Partidul Acțiune și Solidaritate este interesat ca toți membrii de coaliție să susțină acest Guvern, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Vlad Batrîncea spune că PSRM și blocul ACUM poartă negocieri ca socialiștii să-și asume responsabilitatea pentru un șir de ministere. 

„Noi purtăm negocieri și despre multe structuri, întreprinderi în conducerea cărora vor participa socialiștii. Pentru aceasta este nevoie de timp”, a menționat Vlad Batrîncea.

Deputatul consideră că responsabilitatea trebuie împărțită pentru că actuala coaliție de guvernare este formată din două forțe – blocul ACUM și PSRM. 

„Noi ne-am înțeles că după alegerile locale, după campanie, vom reveni la tema activității Guvernului și la participarea socialiștilor în executiv”, a notat Vlad Batrîncea.

Vicepreședintele Parlamentului Mihai Popșoi, deputat al fracțiunii PAS din blocul ACUM, spune că Partidul Acțiune și Solidaritate este interesat ca atât colegii lor de bloc, PPDA, cât și PSRM să susțină acest Guvern. 

Potrivit lui, nu este constructiv sentimentul că un Guvern aparține unui partid, iar membrii altor formațiuni s-ar simți ca în opoziție. 

„Noi suntem interesați de faptul ca toți membrii de coaliție să-și dorească același lucru ca și noi – ca acest Guvern să lucreze eficient și să lucreze asupra problemelor asumate atât în campania electorală, cât și prin acordurile semnate de membrii coaliției”, a menționat Mihai Popșoi.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării