Soarta lui Șor, în mâinile Israelului. Declarațiile lui Igor Grosu
Soarta lui Ilan Șor este în mâna autorităților din Israel. Președintele Parlamentului a declarat că responsabilii de la noi au trimis toate detaliile legate de dosarul în care a fost condamnat fostul primar de Orhei, iar acum sunt în așteptarea deciziei. Acesta susține că procesul durează, pentru că toată informația se verifică minuțios de procurorii de acolo.
„Eu nu aș vrea să comentez zvonurile. Un lucru știu. Din informația pe care o dețin sistemul judiciar, adică justiția din Israel e una cu reguli corecte. Sunt precedente de extrădare, dar ei sunt foarte pedanți și minuțioși în evaluarea probatoriului și a argumentelor. Cum a avut loc procesul și dacă au fost respectate drepturile părților și așa mai departe”, spune Igor Grosu, transmite Știri.md, cu referire la tv8.md.
Prin urmare, Grosu a afirmat că procurorii au transmis autorităților din Israel toate dovezile care ar demonstra vinovăția lui Șor. Acum, ei sunt în așteptarea unei decizii.
După spusele lui Grosu, în acest caz există două opțiuni. Fie Ilan Șor va fi extrădat din Israel, fie va sta 15 ani într-o pușcărie de acolo.
Cât despre situația din Găgăuzia, președintele Parlamentului a menționat că nu este sigur în declarațiile unor deputați, inclusiv a președintelui Adunării, care s-au arătat împotriva implicării fugarului Șor în politica locală.
„Îmi vine greu să spun dacă este vorba de ceva pe bune.
- Este o trezire a clasei politice din Adunarea Populară sau nu?
- Pentru mine încă e greu de spus. Eu am dialog cu unii cu care pot vorbi, cu cei care au legături cu bandiții nu pot discuta”, a spus Igor Grosu.
Acesta a venit cu o recomandare pentru deputații locali și i-a îndemnat să vorbească public despre eșecul în colaborarea cu Șor.
Întrebat dacă știe când președinta ar putea semna decretul de învestire a noii bașcane, Evghenia Guțul, în calitate de membră a Guvernului, Grosu a răspuns că „mai bine la întrebările ce țin de doamna președintă să răspundă ea”.
Știri.md amintește că miercuri, 19 iulie, la Comrat a avut loc evenimentul de inaugurare a noului bașcan al UTA Găgăuzia, Evghenia Guțul.