point Logo
main logo
main logo
750

Smirnov, despre când va avea loc următoarea ședință parlamentară

„Următoarea ședință va fi organizată atunci când se va crea o majoritate. De altfel, nu are sens”.

Smirnov, despre când va avea loc următoarea ședință parlamentară

Cel puțin, aceasta a declarat cel mai în vârstă deputat care a accedat Parlament, socialistul Eduard Smirnov, trasnmite Știri.md cu referire la Unimedia

„Următoarea ședință va fi organizată atunci când se va crea o majoritate. De altfel, nu are sens. Au fost unele negocieri, dar fără niciun rezultat. Mai avem timp. Așteptăm. Deocamdată, nu este nevoie să organizăm ședința”, a menționat socialistul.

De menționat că liderii Blocului ACUM, Maia Sandu și Andrei Năstase, s-au adresat către deputaul PSRM, Eduard Smirnov, decanul în vârstă și președintele de ședință, să reia în regim de urgență ședința Parlamentului Republicii Moldova. Iar în acest sens, blocul a depus o cerere către Legislativ.

unimedia.info
Publicitatea ta poate fi aici