main logo
1116

Slusari, candidat la Primăria Chișinău? Cum răspunde politicianul

Fostul vicepreședinte al Parlamentului, Alexandru Slusari, a fost întrebat dacă ar fi de acord să-și asume rolul de candidat unic la funcţia de primar al Chişinăului din partea partidelor de dreapta şi de centru-dreapta.

Slusari, candidat la Primăria Chișinău? Cum răspunde politicianulColaj: Știri.md

El nu a dat un răspuns concret, însă a explicat că doar un candidat comun al forţelor proeuropene ar putea să-l învingă pe Ion Ceban, transmite Știri.md.

„Am menţionat deja că nu sufăr de cochetărie politică şi nu plec pe jumătate, lăsând uşa neînchisă complet. În urmă cu aproape doi ani, am spus că părăsesc politica activă şi că trebuie să treacă o perioadă semnificativă pentru a evalua tot ce s-a întâmplat. Nu cred că ar trebui de revenit la un an după eşecul din alegeri. Acest lucru este cu atât mai actual, cu cât am angajamente faţă de "Forţa Fermierilor" pentru încă un an. Trebuie să duc la final acest mandat.

Având o anumită experienţă politică şi observând situaţia politică, am mari îndoieli că este posibil să ne unim pe câmpul partidelor proeuropene. Deşi întrebarea este pusă corect. Dacă există vreo şansă de a-l învinge pe Ion Ceban, atunci aceasta ar avea-o un candidat al unui conglomerat de forţe proeuropene. El ar fi susţinut de acele partide care au structuri la Chişinău”, a spus Slusari, în cadrul unui interviu pentru Infotag.

Amintim că anul acesta vor avea loc alegeri locale în Chișinău, ținând cont că ultimele alegeri s-au desfășurat în octombrie 2019 și mandatul aleșilor locali este de patru ani.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării