main logo
650

Slusari: Anunțul lui Țîcu a fost mai mult o declarație politică

Anunțul deputatului Octavian Țîcu că părăsește fracțiunea Platformei DA din Parlament, dar totodată rămâne în blocul ACUM, este mai mult o declarație politică pentru că, din punct de vedere juridic, acest lucru nu este posibil.

Slusari: Anunțul lui Țîcu a fost mai mult o declarație politică

Declarația aparține președintelui fracțiunii Acum Platforma DA Alexandru Slusari. Potrivit lui, anunțul lui Octavian Țîcu despre faptul că vrea să candideze la alegerile locale în municipiul Chișinău este o trădare față de liderul partidului, Andrei Năstase, despre care de mult timp a fost anunțat că va candida pentru fotoliul de la Primărie, transmite Știri.md cu referire la IPN.

„Pentru noi nu a fost o surpriză mare plecarea dânsului, dar a fost o surpriză neplăcută faptul că cu 10 minute înainte de ședința fracțiunii, dumnealui a venit și ne-a anunțat că pe lângă faptul că pleacă din fracțiune, are intenția de a candida la funcția de primar, fără să discutăm în prealabil. Dânsul a lipsit mult timp și chiar a revenit nu demult dintr-o deplasare. Păcat că Octavian nu a devenit parte componentă a echipei Platformei DA”, a afirmat Alexandru Slusari în cadrul emisiunii „Secretele puterii” de la Jurnal TV.

Deputatul nu ia în calcul ideea ca Andrei Năstase să se retragă din cursa pentru primăria Chișinău în favoarea lui Octavian Țîcu. 

„Noi considerăm că Octavian Țîcu, având posibilitatea mai mult decât suficientă să se manifeste în cadrul fracțiunii Platforma DA, a luat o decizie absolut greșită. Să-și asume toate consecințele. Fracțiunea are propria agendă, partidul are propria agendă, blocul ACUM are propriul candidat cu care noi mergem la înregistrare în Consiliul Electoral Chișinău”, a afirmat Alexandru Slusari.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării