main logo
611

Sîrbu cere informații din Germania. Năstase: Nu am nimic de ascuns

Andrei Năstase, liderul PPDA, spune că nu are nimic de ascuns, în contextul în care colegul său de Parlament, deputatul democrat Sergiu Sîrbu, a trimis o solicitare de informații către autoritățile din Germania, cu privire la averea lui Năstase din această țară.

Sîrbu cere informații din Germania. Năstase: Foarte bineFoto: Știri.md

„Foarte bine!”, a comentat Năstase. Acesta spune că anterior a făcut apel la presa de investigație să verifice toți deputații „din toate punctele de vedere. „Nu avem nimic de ascuns”, a mai spus liderul PPDA, transmite Știri.md cu referire la tv8.md

„Dacă analizați pachetul de legi propus de noi o să vedeți că noi ne dorim o agenție de integritate independentă, care ar verifica veniturile tuturor demnitarilor publici. Noi o să insistăm să avem o asemenea instituție care să verifice și în cazul în care există vreo întrebare despre proprietăți, atunci persoana vizată să răspundă în conformitate cu legea”, a comentat la rândul ei, Maia Sandu, copreședinta Blocului ACUM.

Deputatul din fracțiunea Partidului Democrat (PDM) Sergiu Sîrbu spune că a solicitat informații de la Serviciul Fiscal, cu privire la veniturile celor 26 de deputați din Blocul ACUM. Acesta cere instituției să-l informeze despre impozitele pe venit şi sumele de bani vărsate în fondul social şi cel de asigurări medicale obligatorii de către deputații de la ACUM.

De asemenea, Sîrbu s-a adresat și autorităților din Germania, cu solicitarea de a i se oferi informații despre veniturile președintelui fracțiunii ACUM Platforma DA, Andrei Năstase, pe care acesta le-a obținut pe teritoriul acestui stat în ultimii zece ani și ce impozite a achitat; dacă Năstase a obţinut permis de şedere sau oricare drepturi de muncă pe teritoriul Germaniei; dacă lista proprietăţilor declarate de liderul PPDA în Germania corespunde cu cea prezentată în Republica Moldova.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării