Sergiu Tofilat: România, un partener al R. Moldova în integrarea în UE
Vicepreședintele Partidului Schimbării, Sergiu Tofilat, afirmă că România este nu doar principalul partener comercial al R. Moldova, ci și un pilon esențial în asigurarea securității energetice și sprijinul pentru integrarea europeană a Chișinăului.

Într-un interviu, Tofilat a menționat că România a fost alături de R. Moldova în cele mai dificile momente, inclusiv atunci când Kremlinul a șantajat Chișinăul cu oprirea gazelor și a livrărilor de energie electrică, transmite Știri.md cu referire la anticorupție.md.
„România este principalul partener economic al Republicii Moldova și un actor crucial în ceea ce privește securitatea energetică. Ne-a ajutat atunci când Rusia a încercat să ne șantajeze energetic. Și în continuare, sprijinul românesc este vital pentru independența noastră energetică”, a declarat Tofilat.
Potrivit acestuia, investițiile comune în infrastructura energetică sunt esențiale. Printre proiectele prioritare se numără finalizarea liniei electrice Vulcănești–Chișinău și construcția altor două interconexiuni: Suceava–Gădălin și Chișinău–Iași. Aceste proiecte vor consolida independența energetică a Republicii Moldova față de regiunea transnistreană și de influența Federației Ruse.
Tofilat a subliniat și rolul esențial al României în sprijinirea procesului de aderare la Uniunea Europeană, în special prin oferirea de expertiză și asistență în atragerea fondurilor europene.
„Avem un deficit major de specialiști în domeniul scrierii, implementării și monitorizării proiectelor europene. România are această experiență și poate deveni un mentor important pentru noi”, a conchis Tofilat.