main logo
669

Sergiu Tofilat iese din lupta pentru funcția de primar al Capitalei

Candidatul independent la funcția de primar al Capitalei, Sergiu Tofilat, nu va participa la alegerile din Chișinău.

Sergiu Tofilat iese din lupta pentru funcția de primar al CapitaleiSergiu Tofilat iese din lupta pentru funcția de primar al Capitalei

Potrivit lui, motivul principal ar fi numărul mic de semnături colectate și momentul nepotrivit. Totodată, dânsul a declarat că se va pregăti mai bine pentru alegerile locale din 2019, scrie unimedia.info.

„Acum două săptămâni am anunţat că voi candida independent pentru Primăria Chişinău. Era extrem de dificil să colectăm peste 10.000 de semnături într-o perioadă atât de scurtă. Indiferent de greutăţi, era important să anunţăm acum intenţia de a candida şi de a forma o echipă pentru Primărie şi Consiliu la următoarele alegeri locale din anul 2019”, a declarat Tofilat într-un comunicat de presă.

 Dânsul a menționat că fără pregătire şi resurse, a reuşit să colecteze peste 2.000 de semnături, în toiul sărbătorilor de Paşti.

„Am examinat opţiunea de a merge în campanie din partea unui partid. Consider că nu este momentul potrivit. Acestea nu sunt ultimele alegeri. Suntem abia la început de cale(...)Ne vom pregăti pentru alegerile locale din anul 2019”, a afirmat Sergiu Tofilat.

Totodată a îndemnat toţi locuitorii oraşului şi suburbiilor să participe activ la alegeri.

„Pe 20 mai ieşim la alegeri ca să dăm un vot de protest. Votăm împotriva lui Plahotniuc şi a candidaţilor săi: Silvia Radu, Ion Ceban, Valeriu Munteanu şi Reghina Apostolova!”, a concluzionat Sergiu Tofilat.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării