sporter Logo
main logo
main logo
344

Serghei Ivanov: Integrarea în UE trebuie să fie una socioeconomică, nu doar politică

Serghei Ivanov, deputat din Partidul Nostru susține că aderarea la UE trebuie să fie, în primul rând, una socioeconomică, nu doar politică. Despre aceasta, parlamentarul a vorbit la o emisiune de la postul TVC21.

Serghei Ivanov: Integrarea în UE trebuie să fie una socioeconomică, nu doar politicăImagine simbol

„Noi trebuie să înțelegem ce vrem ca țară. Dacă obiectivul nostru este doar să avem „fotolii” în Uniunea Europeană, atunci aceasta nu este o direcție bună”, a declarat deputatul, menționând că dezvoltarea statului depinde direct de cetățeni și de mediul de afaceri, transmite Știri.md.

„Fără a sprijini oamenii și agenții economici, statul nu poate funcționa”, a declarat Ivanov.

În acest context parlamentarul a atras atenția asupra efectelor negative resimțite deja în economie, menționând că, pe lângă migrația populației, tot mai multe afaceri locale ajung în dificultate sau faliment. 

Totodată, deputatul a evidențiat dificultatea procesului de aliniere la standardele europene, oferind exemplul politicii agricole comune. Potrivit lui, volumul legislației care trebuie implementat a crescut semnificativ față de primul val de aderare.

„Dacă în 2004 era vorba de câteva sute de pagini de legislație, astăzi vorbim de mii de pagini. Este un efort enorm, care necesită nu doar transpunere formală, ci înțelegere reală și capacitate de implementare. Dacă unii cred că, făcând copy-paste, rezolvă, e o problemă mare”,  a conchis Serghei Ivanov.

știri.md
Publicitatea ta poate fi aici