main logo
698

Serebrian pleacă din Guvern mulțumit de succesele pe care le-a obținut

Vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, a confirmat oficial că va părăsi Guvernul pentru a prelua funcția de ambasador al Republicii Moldova în Turcia. Anunțul a fost făcut pe 30 mai, în cadrul unei ședințe a Comisiei parlamentare pentru politică externă, care i-a avizat pozitiv candidatura diplomatică. Astfel, Executivul trebuie să identifice rapid un nou negociator-șef pe dosarul transnistrean, în condițiile în care alegerile parlamentare vor avea loc în luna septembrie.

Serebrian pleacă din Guvern mulțumit de succesele pe care le-a obținutImagine simbol

Deși numirea sa la Ankara nu este încă finalizată, aceasta urmează să fie oficializată printr-o hotărâre de Guvern și un decret semnat de președintele R. Moldova, Maia Sandu, după ce va fi rechemat din post actualul ambasador moldovean în Turcia, Dmitri Croitor, aflat la final de mandat, transmite Știri.md cu referire la europalibera.org.

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a declarat jurnaliștilor de la Europalibera.org că data exactă a plecării lui Serebrian nu a fost stabilită, iar Partidul Acțiune și Solidaritate nu a identificat încă un succesor.

Totuși, Vodă a spus că una dintre opțiunile aflate în discuție este ca interimatul funcției să fie exercitat fie de un alt membru al cabinetului, fie chiar de prim-ministrul Dorin Recean.

Diplomat de carieră și fost politician, Oleg Serebrian a fost anterior ambasador al Republicii Moldova în Germania și Franța, dar și lider al Partidului Social-Liberal, formațiune proeuropeană care a fuzionat cu Partidul Democrat în 2010. După retragerea sa din Guvern, Serebrian va reveni în serviciul diplomatic, afirmând că noua funcție reprezintă o continuare firească a „rotației” sale între administrația publică și diplomație.

Știri.md amintește că, în cadrul ședinței din 30 mai, Comisia politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova a aprobat avizele consultative pozitive pentru numirea a doi ambasadori agreați pentru posturile din Turcia și Statele Unite ale Americii.

Astfel, Oleg Serebrian urmează să fie desemnat ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Moldova în Republica Turcia, iar Vladislav Kulminski va prelua funcția de ambasador extraordinar și plenipotențiar în Statele Unite ale Americii.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării