9 noiembrie, 11:47
1
444

Serebrian: Dialogul Chișinău - Tiraspol trebuie căutat cât mai repede

9 noiembrie, 11:47
1
444

Tiraspolul nu este pregătit să meargă la un dialog constructiv cu autoritățile de la Chișinău. Nici în chestiuni privind criza energetică, nici privind alte subiecte.

Serebrian: Dialogul Chișinău - Tiraspol trebuie căutat cât mai repedeFoto: știri.md

Declarația a fost făcută de vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian. Oficialul le-a amintit ștabilor de pe malul stâng că „suntem cu toții într-o barcă”, iar dialogul trebuie căutat cât mai repede, „în eventualitatea unor situații și mai complexe”, transmite Știri.md cu referire la Jurnal.md.

Odată cu reducerea livrărilor de gaze de către gigantul rus Gazprom, Chișinăul a propus Tiraspolului o diminuare proporționată a consumului, așa încât malul drept și malul stâng să împartă în mod echitabil povara deficitului de gaz, însă propunerea nu a fost acceptată. Oleg Serebrian spune că acest fapt îi face pe liderii de la Chișinău să se întrebe „cum va acționa Tiraspolul dacă vor apărea provocări și mai mari?”.

„Cum ieșim din situația în cazul în care gaz nu vine deloc? Pentru că, în momentul de față, gaz totuși vine. Într-o cantitate mai limitată, aproximativ jumătate din volumul care se exporta anul trecut, dar totuși vine. Nu putem exclude proasta variantă că importul de gaz dinspre Est va fi suspendat”, a menționat vicepremierul.

Oleg Serebrian a spus că Republica Moldova nu va rămâne în niciun caz fără gaz, deoarece îl va importa din Vest, iar problema va fi una de preț, ca și în cazul energiei electrice. Însă, „ce facem în această situație cu cetățenii moldoveni din partea stângă a Nistrului?”, se întreabă oficialul.

În context, Serebrian a remarcat că peste 90 la sută din locuitorii regiunii transnistrene sunt cetățeni moldoveni, iar chemările unora de a-i „pedepsi” prin lipsire de resurse energetice nu sunt aplicabile nici din punct de vedere moral, nici legal. Potrivit lui, cei care vorbesc despre aplicarea unor scenarii mai dure în raport cu Tiraspolul nu văd întregul tablou și nu țin cont de posibilitățile de răzbunare ale regimului de acolo. Vicepremierul a amintit că, pentru ca energia electrică livrată de România să ajungă la Chișinău, aceasta trece prin nodul de la Cuciurgan.

„Dacă apare un „defect tehnic”... Acum, în ultima vreme, apar defecte tehnice peste tot... Dacă apare un serios defect tehnic la Centrala de la Cuciurgan și e nevoie ca să fie închis pentru două luni de zile nu știu ce sistem, prin care curentul electric care vine din România și se redirecționează spre Republica Moldova, să fie stopat?.. E un scenariu posibil. Dar trebuie să știm că pentru orice scenariu dur, există contramăsuri”, a atras atenția Oleg Serebrian. Potrivit oficialului, „nimeni nu-și dorește în momentul de față un conflict”.

Ați depistat o greșeală? Evidențiați cuvântul și apăsați
ctrl
+
enter

Loading...

Loading...