Șeful misiunii OSCE a discutat la Tiraspol despre reluarea negocierilor
Problemele de dialog dintre Chişinău şi Tiraspol au devenit subiect de discuţie, joi, la o întâlnire dintre şeful Misiunii OSCE în Republica Moldova, Claus Neukirch, şi liderul regiunii transnistrene, Vadim Krasnoselski.

Potrivit Infotag cu referire la presa locală, interlocutorii au remarcat necesitatea asigurării securităţii şi păcii în regiune, exprimând opinia că dialogul ar trebui continuat "chiar şi în cele mai dificile circumstanţe", transmite Știri.md.
Potrivit acestora, "în condiţiile actuale, când este problematic să se adune reprezentanţii tuturor părţilor din formatul "5+2", este importantă continuarea negocierilor la nivelul grupurilor de experţi (de lucru) şi în modul "1+1".
"Am discutat despre propunerea OSCE legată de soluţionarea problemei bancare. Krasnoselski a mulţumit reprezentanţilor OSCE pentru activitatea şi iniţiativele lor, menţionând că propunerea a fost susţinută şi definitivată de partea transnistreană.
Acum, decizia este la latitudinea părţii moldoveneşti", transmite serviciul de presă al liderului regiunii, fără a o oferi detalii despre propunerea făcută de OSCE.
Krasnoselski a confirmat că vineri vor fi marcaţi cei 30 de ani de la intrarea forţelor de menţinere a păcii ruse în Transnistria.
El a subliniat "semnificaţia şi eficienţa misiunii care asigură pacea pe malurile Nistrului".