Șeful IGP: Chișinăul are prioritate privind extrădarea lui Plahotniuc
Oligarhul fugar Vladimir Plahotniuc ar urma să fie extrădat în Republica Moldova, nu în Federația Rusă. Deși inclusiv Moscova a emis un ordin de reținere, autoritățile moldovene au prioritate, a declarat șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, pentru Euronews România.

„Mandatul de căutare, care a servit temei de reținere a cetățeanului Plahotniuc la ziua de ieri, a fost cel al Republicii Moldova. Noi am fost cei care de fapt am solicitat acest lucru, în martie anul curent. Solicitarea noastră este mult mai devreme, este de 4 sau 5 ani, dar cu părere de rău, la acea etapă, Comisia de examinare a Fișierelor Interpol a respins căutarea lui Plahotniuc pe motivul Articolului 3 din Constituție, aspectul politic invocându-se”, a declarat Viorel Cernăuțeanu, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.
Inspectoratul General al Poliției a anunțat, pe 22 iulie, că fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc, a fost reținut în Grecia. Totodată, unele surse susțin că alături de Vladimir Plahotniuc a fost reținut și fostul deputat PDM Constantin Țuțu.
La scurt timp, jurnaliștii de la zdg.md au scris că cei doi au fost reținuți pe aeroportul din Atena, Grecia, în timp ce încercau să se îmbarce spre Dubai, Emiratele Arabe Unite. Potrivit surselor, Plahotniuc și Țuțu ar fi folosit identități false pentru a călători, iar fostul lider democrat ar fi avut asupra sa un pașaport mexican fals.
Citește și: Noi detalii despre reținerea lui Plahotniuc: Ar fi avut pașaport bulgar
Extrădarea lui Plahotniuc ar putea dura chiar și până la un an, în funcție de deciziile autorităților elene și de strategia de apărare a acestuia. Potrivit avocatului Vadim Vieru, expert în cadrul Asociației Promo-LEX, sunt două căi posibile prin care extrădarea poate avea loc: procedura simplificată – dacă persoana vizată acceptă să fie extrădată, și procedura clasică, care implică o decizie a instanțelor din Grecia.
Ministrul Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin, a declarat pentru Teleradio-Moldova că mecanismul de extrădare a fost activat imediat după reținere, în conformitate cu regulamentele internaționale.