main logo
290

Șeful Comisiei Europene: Cooperarea cu țările PaE trebuie consolidată

Preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, consideră că "cooperarea dintre Uniunea Europeană şi ţările Parteneriatului Estic (PaE) trebuie consolidată permanent".

Șeful Comisiei Europene: Cooperarea cu țările PaE trebuie consolidată

Despre aceasta el a spus marţi, la Bruxelles, la conferinţa la nivel înalt cu ocazia celei de-a 10-a aniversări a programului, menţionând că "dezvoltarea cooperării depinde de munca de zi cu zi, atât la nivel guvernamental, cât şi la nivelul autorităţilor locale şi al societăţii civile", transmite Știri.md cu referire la Infotag.md.

"Trebuie să fim cu toţii responsabili pentru îndeplinirea promisiunilor care să răspundă aşteptărilor cetăţenilor. Pentru că nu există viitor fără bunăstarea oamenilor, care trebuie să aibă acces la locuri de muncă decente, la educaţie, infrastructură modernă", a spus Juncker.

Printre succesele cooperării cu partenerii estici el a subliniat "încheierea acordurilor de asociere, precum şi a acordurilor privind zona de liber schimb aprofundat şi cuprinzător cu trei membri ai Parteneriatului Estic: Ucraina, Georgia şi Moldova".

"Trecem la o nouă etapă şi trebuie să atingem cele 20 de sarcini stabilite până în anul 2020. Acestea ţin de consolidarea economiei, a societăţii civile, de interacţiune şi de consolidarea instituţiilor şi a bunei guvernări. De asemenea, este necesară implementarea urgentă a reformelor, în special în domeniul justiţiei şi luptei împotriva corupţiei. Corupţia, ca fenomen, ar trebui să dispară pentru totdeauna din societatea modernă", a spus politicianul.

Potrivit lui, trebuie pus capăt conflictelor existente în ţările Parteneriatului Estic, trebuie depuse armele, iar autorităţile şi societatea să se ghideze de supremaţia legii. 

"Sunt optimist cu privire la viitorul Parteneriatului Estic. Împreună vom putea să ne realizăm ambiţiile, iar răbdarea şi fermitatea noastră ne vor ajuta în acest sens", a declarat preşedintele Comisiei Europene.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării