main logo
1973

Șeful CNA, despre lipsa lui Platon din lista sancțiunilor: O să apară

Șeful Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu, nu exclude scenariul ca afaceristul Veaceslav Platon, care se ascunde de justiția din Republica Moldova, să apară în lista sancțiunilor impuse de Uniunea Europeană.

Șeful CNA, despre lipsa lui Platon din lista sancțiunilor: O să apară

Potrivit șefului CNA, procesul de extindere a listei persoanelor sancționate este în derulare și vizează exclusiv decizia statelor care aplică aceste sancțiuni, transmite Știri.md cu referire la IPN.

Recent, Uniunea Europeană a anunțat aplicarea sancțiunilor pentru Vlad Plahotniuc, Ilan Șor, Marina Tauber, Gheorghe Cavcaliuc și cetățeanul rus Igor Ceaika. Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon, acuzat de spălare de bani, nu se regăsește în lista de sancțiuni europene, în schimb este vizat de sancțiunile aplicate de Canada.

„Exercițiul de aplicare a sancțiunilor ține nemijlocit de jurisdicția care aplică aceste sancțiuni și ține de procedurile lor interne, care cuantifică cât de grave sunt informațiile sau potențialele probe pentru care aceste sancțiuni sunt aplicate. Despre Platon sunt date care sunt cunoscute publicului larg. Cred că este un exercițiu în derulare, care încă nu a ajuns la final. Nu exclud ca pe viitor să apară și acest nume, luând în considerare datele cunoscute publicului larg despre multiplele suspiciuni de comitere de acte ilegale”, a spus Iulian Rusu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Șeful CNA spune că pe numele lui Veaceslav Platon au fost inițiate mai multe dosare penale instrumentate acum de procurori, însă acest proces nu poate fi confundat cu o eventuală sancțiune aplicată de Uniunea Europeană.

„Sunt mai multe dosare în exercitare la CNA, dar și la Procuratura Anticorupție, dosare instrumentate de colegii ofițeri de urmărire penală, dar și colegii procurori. Sunt dosare în proces, respectiv, trebuie să fim foarte atenți pe subiectul sancțiunilor versus cum are loc urmărirea penală. Sunt totuși două exerciții distincte. Aplicarea sancțiunilor vizează procedurile statului respectiv, în cel de-al doilea caz, ne ghidăm de Codul de procedură penală”, a mai spus șeful Centrului Național Anticorupție.

Controversatul om de afaceri Veaceslav Platon se află în lista de sancțiuni impuse de Canada pentru acțiuni de destabilizare în Republica Moldova. Oligarhul moldovean a anunțat că se va adresa Parlamentului canadian pentru a forma „o comisie de anchetă cu privire la implicarea oficialilor canadieni în acțiuni de șantaj la adresa sa”. De asemenea, el a anunțat că, din cauza sancțiunilor aplicate, se va implica în politică, inclusiv prin organizarea unui nou partid.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării