Șefa statului a avut o întrevedere cu Luminița Odobescu la Chișinău
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit astăzi, 5 iulie, cu ministra Afacerilor Externe a României, Luminița Odobescu, care se află la Chișinău pentru Reuniunea Trilaterală Republica Moldova - România - Ucraina.
În cadrul întrevederii, șefa statului a mulțumit autorităților de la București pentru sprijinul constant oferit țării noastre, România fiind unul dintre cei mai importanți donatori ai Republicii Moldova, transmite Știri.md.
Potrivit autorităților, România contribuie activ la implementarea Programului „Satul European”, în special prin reabilitarea, extinderea și modernizarea sistemelor apă și canalizare din satele țării noastre.
Cu sprijinul României, dezvoltăm, de asemenea, infrastructura educațională, inclusiv achiziționarea de autobuze școlare și renovarea căminelor studențești. În acest an, România va sprijini renovarea căminului Universității de Stat din Cahul.
Președinta și-a manifestat recunoștința pentru sprijinul constant acordat Chișinăului în procesul de aderare la Uniunea Europeană, dar și pentru asistența oferită Ucrainei.
Președinta Maia Sandu a subliniat, totodată, că Republica Moldova va continua să facă progrese în parcursul european și că guvernarea va depune toate eforturile pentru a duce la bun sfârșit reformele inițiate. La fel, șefa statului a discutat despre proiecte bilaterale în domeniile energetică, infrastructură, sănătate și educație.
Foto: Presedinte.md