main logo
690

Screening: Ultimele două capitole din această vară, care vizează domeniul energiei, discutate la Bruxelles

Ultimele două domenii din această vară, Capitolul 15 - Energie și Capitolul 21 - Rețele Transeuropene în energie, vor fi puse în discuție pe 10 și 11 iulie, la Bruxelles, anunță viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov.

Screening: Ultimele două capitole din vara asta, discutate la BruxellesFoto: moldova1.md

„Potrivit ultimului pachet de extindere, țara noastră a înregistrat progrese semnificative în domeniul energetic prin măsuri concrete de diversificare a rutelor de aprovizionare cu gaze naturale și energie electrică, ceea ce ne-a ajutat să reducem dependența de o singură sursă, cea din Federația Rusă”, a declarat Cristina Gherasimov, transmite Știri.md cu referire la moldova1.md.

Șefa Direcției coordonare politici publice și integrare europeană de la Ministerul Energiei, Zinaida Mardari, a precizat că, pentru cetățeni, punerea în practică a politicilor în acest domeniu va însemna, printre altele, mai multă securitate energetică, prin diversificarea surselor de aprovizionare.

„Pentru cetățeni, punerea în practică a politicilor în acest domeniu va însemna reziliență în fața crizelor energetice și reducerea riscurilor de întrerupere, prețuri mai stabile la energie, protecția consumatorilor vulnerabili, tranziția mai rapidă spre energie verde, eficiență energetică în locuințe și în industrie, ceea ce înseamnă facturi mai mici, rețele energetice conectate la cele europene și un sistem energetic modern”, a precizat Zinaida Mardari.

Amintim că, pe 25 iunie 2024, țara noastră a început oficial negocierile de aderare la blocul comunitar, un moment istoric marcat de prima Conferință Interguvernamentală Uniunea Europeană - Republica Moldova, desfășurată la Luxemburg.

Amintim că liderii celor 27 de state membre ale Uniunii Europene au invitat oficial, pe 26 iunie, Consiliul UE să facă următorii pași în procesul de aderare al Republicii Moldova, prin deschiderea clusterelor de negocieri, atunci când sunt îndeplinite condițiile.

Potrivit Comisiei Europene, „clusterul privind elementele fundamentale este pregătit pentru a fi deschis”, iar această apreciere a fost „luată în considerare” de Consiliul European.

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării