main logo
1276

Scandalul diplomatic: Dodon nu crede că Chicu ar trebui să demisioneze

Președintele Igor Dodon nu consideră că premierul Ion Chicu ar trebui să-și dea demisia după ce a generat tensiuni diplomatice cu Bucureștiul, săptămâna trecută.

Scandalul diplomatic: Dodon nu crede că Chicu ar trebui să demisioneze

Deși admite că acesta a comis o gafă, nu consideră că e atât de gravă încât să plece din fruntea Executivului. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la JurnalTV, transmite Știri.md.

„Noi trebuie să fim în relații bune cu toți partenerii și să avem o politică externă echilibrată. Cu europarlamentarul român (Siegfried Mureșan n.red.) am avut o întrevedere la Chișinău anul trecut și parcă am avut o discuție destul de bună. Dar el se poartă ca un activist din prima linie și ca un propagandist al partidului Maiei Sandu. Eu înțeleg care-i sunt preferințele, dar ar trebui să fie respectate anumite limite”, i-a sărit în apărarea premierului șeful statului, lăsând să se înțeleagă că și el e deranjat de criticile lansate de europarlamentarul român la adresa actualei guvernări.

Dar în același timp Igor Dodon a ținut să precizeze că și persoanele din fruntea instituțiilor de stat de la Chișinău ar trebui să se abțină „de la declarații ostile la adresa partenerilor externi”.

„Atunci când un conducător al unei instituții de stat spune ceva, lucrul acesta este perceput pe drept de unii parteneri ca fiind poziția oficială a statului RM, de aceea ar fi bine să ne abținem”, a spus Igor Dodon.

La întrebarea dacă ar trebui actualul premier să-și dea demisia după ce a generat un scandal diplomatic între România și R. Moldova, șeful statului a declarat că acesta se va bucura în continuare de susținerea sa și a fracțiunii care l-a delegat.

„Eu cred că domnul Chicu nu ar trebui să-și dea demisia în urma reacției Ministerului de Externe de la București ori a oricărui alt minister. El a fost desemnat premier de președintele țării. A fost susținut și va fi susținut în continuare de cea mai mare fracțiune și de cel mai mare partid”, a spus Dodon.

Știri.md amintește că premierul țării noastre, Ion Chicu, a atacat dur șeful delegației Parlamentului European la Comitetul de Asociere UE-Moldova, Siegfried Mureșan, și România, despre care spune că „geme de cea mai mare corupție din Europa”.

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării